Cresterea economica mai puternica va accelera inflatia in Statele Unite si Europa, potrivit reprezentantilor Rezervei Federale (Fed) americane, Bancii Centrale Europene (BCE) si Bancii Angliei, participanti la reuniunea anuala a Fed de la Jackson Hole.
Vicepresedintele Fed Stanley Fischer, vicepresedintele BCE, Vitor Constancio, si guvernatorul Bancii Angliei, Mark Carney, sunt optimisti ca regiunile lor vor scapa de problemele care mentin inflatia la un nivel scazut, relateaza Bloomberg.
”Avand in vedere stabilizarea asteptarilor referitoare la inflatie, exista motive sa credem ca cresterea preturilor se va accelera odata cu disiparea factorilor care impiedica acest lucru”, a spus Fischer.
El a adaugat ca Fed nu trebuie sa astepte ca inflatia sa revina la nivelul de 2%, tinta bancii centrale, pentru a incepe inasprirea politicii monetare.
Fischer a lasat deschisa posibilitatea ca Fed sa inceapa majorarea dobanzilor la sedinta conducerii institutiei din septembrie, dar nu si-a exprimat preferinta ca masura sa aiba loc atat de devreme.
“Nu va pot spune ce decizie va lua Fed pe 17 septembrie”, a spus Fischer.
Cresterile de preturi din Statele Unite si Europa sunt sub obiectivele bancilor centrale, unde oficialii dezbat impactul incetinirii cresterii economice din Cnina si preturile scazute ale materiilor prime asupra evolutiei inflatiei.
In timp ce oficialii americani se gandesc cand sa inceapa cresterea dobanzilor, prima masura de acest fel dupa 2006, iar Banca Angliei ar putea face acest lucru la inceputul lui 2016, in Europa au aparut apeluri ca BCE sa prelungeasca programul de suplimentare a lichiditatilor prin achizitii de obligatiuni, ca protectie fata de inflatia scazuta.
“Legatura dintre inflatie si activitatile din economia reala s-a intarit recent in zona euro”, a afirmat Constancio la Jackson Hole.
Investitorii pe piata financiara europeana nu impartasesc optimismul autoritatilor. Contractele swap din luna august pentru evolutia inflatiei in urmatorii cinci ani indica o inflatie de 1,65%, comparativ cu 1,85% la inceputul lunii. Nivelul anticipat la inflatiei este aproape la fel de scazut ca la momentul inceperii programului BCE de suplimentare a lichiditatilor, in luna martie.
Sursa: Mediafax