Vezi VIDEO
ACTUALIZARE: Doar 5,51% din maramuresenii cu drept de vot s-au prezentat la urne pana la ora 10.00. Procentul situeaza judetul pe ultimul loc pe tara in privinta interesului pentru votul de astazi, 10 iunie. Conform primei raportari facuta de catre oficialii Biroului Electoral Judetean, in mediul urban 4,81% dintre alegatori si-au exprimat optiunile electorale, iar prezenta la vot in sectiile de la tara a fost de 6,61%.
Comparativ cu anul 2008, cand au avut loc precedentele alegeri locale si s-a inregistrat 5,06%, interesul maramuresenilor este mai mare. Acum patru ani, la prima raportare privind prezenta la urne, figura 5,52% in zona urbana si doar 4,76% in mediul rural. Se estimeaza o crestere semnificativa a numarului de votanti in jurul orei 13.00, cand se incheie serviciile religioase la bisericile din judet.
Urmatoarea raportare a Biroului Electoral Judetean va avea loc la ora 15.30, datele facand referire la situatia inregistrata pana la 14.00 in Maramures. Situatia privind prezenta la urne e intocmita tinand cont de datele din 88 de sectii de votare existente in judet, iar cifrele sunt contabilizate la nivel central.
La nivel national, prezenta la vot a fost, pana la ora 10.00, de 8,99%. ”Judete cu prezenta superioara mediei nationale sunt: Olt 12,16%; Giurgiu 12,30%; Dambovita 12,72%; Teleorman 12,89% si Ilfov 12,93%. Participare redusa la vot a fost inregistrata in judetele din nord-vestul tarii: Maramures 5,51%; Bistrita Nasaud 6,17%; Satu Mare 7%; Cluj 7,16% si Salaj 7,41%”, a precizat purtatorul de cuvant Dan Buca.
Sursa: Larisa Cordea