Noul succes obtinut de catre Francisc prin reconcilierea americano-cubaneza este ultimul dintr-o serie de succese ale unui papa popular la nivel mondial, care stie sa se foloseasca de acest prestigiu pentru a consolida greutatea Vaticanului pe scena internationala.
Primul papa latino-american din istorie urmarea indeaproape dosarul cubanez de cand a fost ales in functie, in 2013, dupa vizitele la Havana ale predecesorilor sai Ioan Paul al II-lea (in 1998) si Benedict al XVI-lea (in 2012).
Ambii au ales pragmatismul, fara sa refuze vreodata dialogul cu regimul comunist. Succesul prezent al diplomatiei Vaticanului este rezultatul unei lungi medieri a Sfantului Scaun si Bisericii Catolice din Cuba in recentul proces de democratizare de pe insula.
Vaticanul a confirmat ca Jorge Bergoglio a trimis doua scrisori presedintilor american Barack Obama si cubanez Raul Castro, si ca dupa aceea Secretariatul de Stat a primit delegatii din ambele tari, in octombrie, intr-o misiune ale carei bune oficii le-a asigurat.
Acest succes al lui Francisc, salutat de catre Barack Obama, permite diplomatiei de la Vatican sa-si recapete vizibilitatea de care se bucura pe vremea Papei Ioan Paul al II-lea, la caderea Cortinei de Fier.
Secreta si tacuta, ea nu a incetat sa actioneze, reteaua diplomatica a nuntilor papali fiind una dintre cele mai extinse din lume. Insa, odata cu Papa teolog Benedict al XVI-lea, mai retras, mai putin inclinat spre mediatic si cu luari de pozitie mai putin puternice, aceasta diplomatie si-a pierdut din vigoare.
Stilul diplomatiei lui Francisc este destul de diferit de al lui Ioan Paul al II-lea, un papa polonez foarte deschis din punct de vedere politic si aflat in prima linie a prabusirii comunismului in Europa de Est.
– Moment provocator
Papa argentinian afirma ca nu este politician, ci pastor. El a spus frecvent ca intentioneaza sa faca gesturi si sa lanseze apeluri la dialog, la pace si la negociere, dar ca nu vrea sa se amestece in rezolvarea conflictelor, care nu este, a insistat el, de resortul sau.
El a facut in mai un gest spectaculos, rugandu-se la zidul care desparte Israelul de teritoriile palestiniene, un moment provocator vizand sa impinga spiritele la o evolutie.
In avionul care-l aducea de la Ierusalim, el a spus ca-i va primi cu siguranta la Vatican pe presedintii israelian Shimon Peres si palestinian Mahmoud Abbas, dar ca nu le va face vreo sugestie cu privire la pace.
Alta initiativa marcanta, prima a pontificatului sau, a constat, in 2013, la indemnarea membrilor G20 sa evite orice interventie externa in conflictul din Siria.
La vremea respectiva Statele Unite si Franta intentionau sa efectueze atacuri aeriene asupra pozitiilor regimului presedintelui Bashar al-Assad, din cauza folosirii gazelor chimice impotriva civililor de catre armata acestuia.
Ulterior, dupa agravarea razboiului din Siria, aceasta initiativa a Sfantului Scaun – la solicitarea episcopilor din regiune – a fost criticata de catre unii diplomati.
Francisc a dezamagit uneori prin prudenta interventiilor sale, pe mai multe fronturi. In privinta Siriei, el nu a condamnat niciodata abuzurile regimului al-Assad, sustinut de catre majoritatea crestinilor din tara.
In privinta Irakului, Papa si-a multiplicat indemnurile la pace, dar a pastrat o pozitie ambigua fata de atacurile aeriene asupra gruparii Statul Islamic (SI). El considera, cu siguranta, legitima „oprirea agresorului nedrept”, dar condamna interventia americana in afara unui mandat ONU si condamna „terorismul de stat”.
In Coreea de Sud, in august, nu a denuntat dictatura din Coreea de Nord – asa cum ar fi facut, fara indoiala, un Ioan Paul al II-lea – apreciind ca o condamnare explicita ar putea sa-i puna in pericol atat pe crestinii din Nord, cat si o viitoare reunificare. El a parut, de asemenea, ca nu a vrut sa provoace nemultumire Chinei prin primirea, saptamana trecuta, la Roma, a lui Dalai Lama.
Cand s-a prezentat, in noiembrie, in fata Consiliului Europei, la Strasbourg, din care fac parte Ucraina si Rusia, a ramas evaziv cu privire la conflictul armat in curs, parand ca vrea sa menajeze cele doua tabere.
Insa, in baza popularitatii si prestigiului consolidat de succesul de pe continentul american, Papa argentinian ar putea sa devina mai indraznet si sa permita diplomatiei sale sa iasa la lumina.
Sursa: Mediafax
– Servicii de creare site web
