O școală privată din Londra, David Game College, face un pas îndrăzneț în viitorul educației. În septembrie, aceasta va deschide prima clasă din Regatul Unit în care inteligența artificială (AI) va prelua rolul profesorilor umani, notează Mediafax
20 de elevi vor fi pionierii acestui experiment.
Ei vor învăța folosind o combinație de platforme AI pe calculatoare și căști de realitate virtuală. Costul anual este de aproximativ 27.000 de lire sterline per elev.
Sistemul AI este proiectat să ofere o experiență de învățare personalizată. Analizează punctele forte și slabe ale fiecărui elev, adaptându-și planurile de lecții în consecință. Subiectele mai dificile sunt abordate imediat, în timp ce cele stăpânite sunt programate pentru revizuire la sfârșitul trimestrului.