Un tânăr de 21 de ani, din Finteuşu Mic, care a vrut să îşi schimbe telefonul mobil, a fost tentat de oferta unui centru comercial situat pe strada Victoriei din Baia Mare şi l-a „achiziţionat” fără a plăti contravaloarea.
Fapta s-a comis la data de 24 ianuarie, însă poliţia a fost sesizată cu privire la comiterea furtului abia ieri, 28 ianuarie. Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au acţionat cu operativitate şi profesionalism, reuşind în câteva ore să-l identifice.
Tânărul, aflat la prima încercare de acest gen, este cercetat acum sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.