Vezi VIDEO
Prefectul Maramuresului, Sandu Pocol, si subprefectii Dorin Buda, respectiv Alexandru Cosma au inceput prima lor zi de lucru cu acomodarea in noile birouri, iar apoi cu o sedinta indelungata in care si-au stabilit atributiile. Pentru primul reprezentant al guvernului in teritoriu, prima zi ca prefect a presupus o mutare, de voie, de nevoie, in fostul cabinet al presedintelui Consiliului Judetean Maramures, Mircea Man, care s-a instalat in biroul mult mai incapator si mai elegant eliberat de Gyongyike Bondi. Sandu Pocol nu a parut insa afectat, la fel cum nu l-a deranjat sa tina prima sedinta cu subprefectii… in deplasare, adica in biroul preluat de Dorin Buda.
Sandu Pocol a depasit emotiile intalarii in functie, care a recunoscut ca l-au cuprins la depunerea juramantului, iar azi dimineata, 3 martie, a venit la noul serviciu. Prima semnatura pusa in calitate de prefect a fost pe o adresa catre Ministerul Administratiei si Internelor privind masurile luate pentru siguranta rutiera de Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta Maramures, a carui conducere a preluat-o.
S-a trecut apoi la sedinta cu Buda si Cosma, care a durat circa trei ore si al carei scop a fost de impartire a responsabilitatilor in institutie. ”Impreuna cu colegii mei, cu subprefectii, am incercat sa ne deliberam atributiile. Am avut primele contacte cu directorii din cadrul institutiei, Pop Rodica de la Departamentul Juridic si cu d-na Filip (Angela Filip – n.r). Am incercat sa vedem care sunt prioritatile actuale si incercam sa ne adaptam cat mai repede posibil”, a declarat Pocol.
In urma sedintei cu subprefectii, s-a stabilit ca Dorin Buda sa se ocupe de Departamentul Juridic din cadrul Prefecturii Maramures, precum si de Serviciul Public Permise Auto, Inmatriculari si Pasapoarte, iar colegul sau Alexandru Cosma a preluat in subordonare Directia de Integrare Europeana, cea de Dezvoltare economica si coordonarea serviciilor publice deconcentrate.
Prefectul Sandu Pocol a declarat ca nu si-a propus sa faca reduceri de personal la nivelul institutiei, iar guvernul inca nu i-a cerut acest lucru. El a recunoscut insa ca va face cateva schimbari la nivelul Cancelariei Prefectului, al carei director va ramane pe mai departe Dan Buca. In schimb, vor pleca consilierii Ioan Mihaila si Vasile Matei, primul fost secretar al Consiliului Judetean Maramures, iar celalalt fost comandant al IJJ Maramures. Purtator de cuvant va fi numit jurnalista Gianina Stan, fost redactor-sef al departamentului de stiri de la postul de televiziune Axa.
Sandu Pocol a mai spus ca este pregatit sa semneze ordinele de numire in functii a noilor directori de institutii deconcentrate, mai ales ca a inteles ca atat PSD, cat si PDL si-au finalizat listele cu candidati. ”Am inteles ca cele doua partide aflate la guvernare s-au pus de acord in privinta persoanelor care vor ocupa functiile de conducatori de deconcentrate. Nu va pot spune ca va fi maine, poimaine sau saptamana viitoare, pentru ca depinde cand se vor trimite la Bucuresti documentele corespunzatoare”, a spus Sandu Pocol. Prefectul a precizat ca numirile trebuie facute intai de sefii de la centru de care raspunde institutiile deconcentrate si abia apoi urmeaza si confirmarea pe post.
Deocamdata listele cu persoanele nominalizate sa ocupe posturi de directori in institutiile deconcentrate nu sunt chiar finalizate, pentru ca PSD si PDL mai poarta inca negocieri pe anumite institutii. In plus, pentru mai multe institutii nu s-au stabilit inca si ocupantii, probleme de acest gen fiind la PDL. Liderul organizatiei judetene, Mircea Man, a declarat ca mai sunt posturi in discutie, dar a aratat ca nu toate sunt si prioritati. El a mai spus, de asemenea, ca intarzierea cu care s-a actionat sa fost acela ca s-a asteptat o decizie a guvernului in care sa fie precizate clar institutiile publice. Raman, oricum in discutiile posturile de adjuncti, care la PDL s-ar putea stabili joi, 5 martie, cand are loc sedinta biroului de conducere.
Lista cu posibilii directori de institutii deconcentrate din Maramures care revin PDL, respectiv PSD
PD-L
1. Directia Generala a Finantelor Publice – Teodor Luputi (actualul director al institutiei)
2. Inspectoratul Scolar Judetean – Mariana Pop (seful interimar al institutiei)
3. Casa Judeteana a Asigurarilor de Sanatate – Alexandru Deac (consilier judetean demisionat din PSD si candidat in Colegiul Mara Cosau in Camera Deputatilor)
4. Administratia Financiara Sighetu Marmatiei – Olga Hendre (actualul sef al institutiei)
5. Spitalul Judetean Baia Mare – Calin Pop, director; Sabin Nemes Bota, director medical
6. Casa Judeteana de Pensii – Vasile Ghise (actualul director adjunct al institutiei)
7. Agentia de Protectie a Mediului – Viorel Iancu (actualul director al institutiei)
8. Directia Silvica – Gheorghe Petrovan (fostul sef al Ocolului Silvic Sighetu Marmatiei)
9. Directia Sanitar-Veterinara – Danut Crisan (actualul director adjunct al institutiei)
10. Directia de Cultura – Ioan Marchis (actualul director al institutiei)
11. Oficiul pentru Ameliorare si Reproductie in Zootehnie (OARZ) – Ioan Mihalca (actualul director al institutiei)
12. Directia de Tineret – Adrian Tudoran
13. Inspectoratul de Stat in Constructii – Ion Manea
14. Autoritatea Rutiera Romana – Liviu Mihai Man (fratele presedintelui CJ Maramures – ”irevocabil”, dupa cum a declarat chiar Mircea Man in momentul in care a fost intrebat daca s-a pastrat decizia numirii)
15. Oficiul Judetean de Cadastru – Vasile Vlasin (consilier local in Baia Mare)
16. Inspectia Sociala de Stat – Claudia Pop (actualul director adjunct al institutiei)
PSD
1. Sistemul de Gospodarire a Apelor (SGA)– Horia Scubli (fost sef al Ocolului Silvic Sighetu Marmatiei)
2. Oficiul pentru Protectia Consumatorilor (OPC) – Olivia Ardelean (nevasta primarului Anton Ardelean din Tautii Magheraus)
3. Loteria Romana, sucursala Maramures – Aurora Revnic (nevasta fostului viceprimar din Targu Lapus, candidat in Colegiul Lapus pentru Camera Deputatilor)
4. Directia Judeteana de Sport (DJS) – Cornel Savoiu (actualul director al institutiei)
5. Registrul Auto Roman (RAR) – Vasile Magureanu (actualul director al institutiei)
6. Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) – Dan Kunjak (director al agentiei locale a firmei de asigurari Interamerican, candidat la postul de consilier judetean)
7. Casa Corpului Didactic (CCD) – Radu Maria
8. Oficiul Judetean de Pedologie – Andrei Lozba (functionar la Primaria Sighetu Marmatiei)
9. Oficiul de Metrologie – Ioana Breaz (avocat, fiica vicepresedintelui PSD Maramures, Ludovica Parvu)
10. Directia Agricola – Anton Rohian (consilier judetean)
11. APIA – Gheorghe Visovan (fost primar in Rozavlea, candidat in Colegiul Mara-Cosau pentru Camera Deputatilor)
12. Drumuri Nationale, sectia Maramures – Gheorghe Pop (consilier in Ministerul Transporturilor)
13. Directia Muncii – Lacrimioara Podut (consilier juridic in Directia Muncii Maramures)
14. Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) – Maria Bondari (consilier local in Baia Mare)
15. Garda de Mediu – Ovidiu Galca (fost director Remin Baia Mare)
16. Remin Baia Mare – Ioan Buda (vicepresedinte PC Maramures)
17. Garda Financiara Maramures – Calin Chilat (actualul sef interimar al institutiei)
18. Directia de Sanatate Publica (DSP) – Alexandru Ilies (actualul director al institutiei)
19. Oficiul de Consultanta Agricola – Adrian Balin (actualul director al institutiei)
20. Oficiul pentru Concurenta – Liviu Pop (lider sindical al Sindicatului Functionarilor Publici din Primaria Baia Mare)
Deocamdata nu s-au comunicat nume pentru sefii de la urmatoarele institutii deconcentrate:
Biroul de Control Vamal Baia Mare (PSD)
Biroul de Control Vamal Sighetu Marmatiei (PDL)
Oficiul Judetean de Posta (PSD)
Compania Electrica (PDL)
Administratia Financiara Baia Mare (PDL)
Directia de Statistica, precum si pentru alte institutii despre care liderii celor doua organizatii de partid au refuzat sa faca orice fel de declaratie.
Sursa: Meda Muntean