Ieri vă prezentam pe surse că la primăria Sieu s-au desfășurat descinderi, mai multe documente fiind ridicate atât din sediul instituției, cât și de la mai mult angajați de acasă.
Descinderile au fost confirmate de IPJ Maramureș, care face lămuriri:
Ieri, 30 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Maramureș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești, au pus în aplicare patru mandate de percheziţie domiciliară și două mandate de aducere a persoanelor vizate de anchetă, pentru probarea activităţii infracţionale cercetate într-un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de delapidare și abuz în serviciu.
În fapt, în cursul anului 2021, trei funcționari din cadrul unei instituții publice din localitatea Șieu, și-ar fi însușit importante sume de bani din fondurile publice.În urma efectuării percheziţiilor au fost identificate şi ridicate documente ce au legătură cu fapta.
Polițiștii efectuează cercetări pentru recuperarea prejudiciului cauzat, acesta fiind estimat la valoarea de 90.000 lei.
În cauză, cercetările continuă, sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele, identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională, precum și pentru identificarea şi indisponibilizarea de bunuri în vederea recuperării prejudiciului.
În cadrul perchezițiilor s-a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Maramureș.
Ba mai mult, localnicii din Șieu spun că primărița ar fi jucat sume de bani importante la jocurile de noroc.