Fondurile structurale promise Romaniei de Uniunea Europeana dupa integrare au permis autoritatilor locale sa viseze la planuri indraznete. Deocamdata, acestea doar vorbesc despre ele, pentru ca momentan banii nu exista.
Inspectorul de specialitate Cristian Ieremia, din cadrul Primariei Baia Mare, a declarat ca fondurile structurale nici nu vor fi alocate prea grabnic de UE. Abia in primavara se vor intocmi ghidurile pentru accesarea banilor europeni si se vor cunoaste clar conditiile care trebuie indeplinite pentru obtinerea lor.
Timp este berechet, pentru ca pana in 2013 fiecare din cei interesati va putea lua o particica din fondurile structurale, cu conditia sa poata veni insa cu finantare. Reprezentantul municipalitatii a aratat ca nu va fi foarte usor, pentru ca UE va deconta banii cheltuiti pe proiecte peste o jumatate de an ori chiar un an.
Municipalitatea poate contribui cu 2% din necesarul de fonduri
Autoritatile locale se vor lovi si de problema cofinantarii, care va aduce beneficii bancilor, dar nu si contribuabililor, pentru ca primariile vor fi nevoite probabil sa creasca valoarea impozitelor si taxelor locale ca sa poata restitui imprumuturile.
Baimarenii s-ar vedea pusi intr-o asemenea situatie, tinand cont de faptul ca primaria nu poate veni decat cu un aport de 6 milione de euro, aproximativ 2%, la proiectele pe care vrea sa le promoveze. Pana la diferenta de 77 de milioane de euro, edilii vor sa obtina finantari externe de 55,8 milioane euro si contributii de la bugetul de stat invaloare de aproximativ 15 milioane.
Pe lista de prioritati a municipalitatii se afla reabilitarea unor cladiri vechi din Baia Mare, proiect al carui cost a fost estimat la 7 milioane euro, reabilitarea raului Sasar si dezvoltarea eco-zonei umede ”Raul Domintelor” (18,4 milioane euro), CityPark (8,8 mil.), alimentarea cu apa si canalizarea cartierelor Firiza, Blidari, Valea Neagra (2,8 mil.) ori fluidizarea si extinderea transportului urban in Baia Mare (25 mil.). Pe lista de prioritati se mai afla si alte proiecte, iar unele dintre ele chiar au finantare, iar multe altele asteapta la coada.
Sursa: Meda Muntean