Peste 20 de utilaje lucrează fără oprire de aproximativ 24 de ore ca să scoată de sub nămeţi oraşul Borşa. Ninsoarea care a căzut fără oprire şi vântul care a viscolit zăpada au format nămeţi care depăşesc în unele zone şi trei metri.
Primarul spune că a scos „artileria grea” pentru a ajunge şi la borşenii care au rămas blocaţi în case din cauza zăpezii.
„Acum s-a oprit ninsoarea şi mai avem câteva străzi la care lucrăm să le deszăpezim. Pe lângă utilejele de deszăpezire, acţionăm cu freza de zăpadă şi un buldozer ca să ajungem până la ultima casă. Nu am avut sesizări la 112, borşenii au înţeles situaţia şi aşteaptă să ajungem la ei după ce ne-au anunţat unde sunt probleme”, a spus Ion Sorin Timiş, primarul oraşului Borşa.
Sambata, 26 ianuarie, prognoza meteorological prevede ca vremea se va raci usor fata de zilele precedente. Cerul va fi mai mult noros si pe arii relativ extinse vor cadea precipitatii predominant sub forma de ninsoare, favorizand, izolat, ziua depunerea de polei. Izolat, la munte, cantitatile de apa vor fi mai insemnate. Vantul va sufla slab la moderat, cu unele intensificari in zona montana inalta unde va spulbera sau viscoli ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre -1 si 1 grad, iar cele minime intre -5 si -3 grade. Izolat vor fi conditii de ceata.
Pentru duminica, 27 ianuarie a.c., vremea va fi apropiata de normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros. Pe arii restranse in prima parte a zilei va fulgui. Vantul va sufla slab la moderat, cu unele intensificari in zona montana inalta unde va spulbera zapada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre -2 si 0 grade, iar cele minime intre -7 si -3 grade. Izolat se va semnala ceata.