Primăria Capitalei, condusă de Gabriela Firea, a dat autorizație de demolare pentru o vilă în stil neoromâneasc, construită în urmă cu circa 100 de ani, pe strada Dr. Frederic Joliot Curie numărul 22, din Cotroceni. Buldozerele au început deja demolarea clădirii, iar în prezent a rămas din casă doar un perete. Asociația InCotroceni, formată din locuitori ai zonei, dar și mai mulți arhitecți – Răzvan Luscov, Iulia Stanciu, Raluca Munteanu – s-au mobilizat pentru a salva clădirea și cer autorităților explicații despre distrugerea cartierului istoric. În loc, proprietarul vrea să construiască un bloc cu parter și 3 etaje. Nicușor Dan spune că va ataca în instanță autorizația de construire.
Potrivit panoului de șantier, autorizația de demolare a fost emisă pe 29 martie 2019. Fiind zonă protejată, instituția abilitată să emită autorizația de demolare/construire este Primăria Capitalei. Beneficiarul autorizației de demolare este firma CDM Galvan SRL.
HotNews.ro a solicitat Primăriei Capitalei informații despre condițiile în care a emis autorizația de construire și ce se va construi pe teren, dar până la această oră nu am primit răspuns.
Nicușor Dan, reprezentant al Asociației Salvați Bucureștiul, deputat și candidat la Primăria Capitalei, a scris pe pagina de Facebook că nu mai are timp să atace în instanță autorizația de demolare, dar o va ataca pe cea de construire.
”Prin două autorizații emise în 2019, Gabriela Firea permite demolarea clădirii interbelice, parte a zonei protejate Cotroceni, pentru a permite construirea unui imobil P+3 ca cel din dreapta. Rog voluntarii care sunt în zonă să transmită proprietarilor următorul mesaj: “Nu avem timpul fizic să suspendăm autorizația de desființare, dar avem timpul fizic să suspendăm și apoi să anulăm autorizația de construire, care sigur nu respectă distanța față de clădirea din dreapta prevăzută de PUZ – Zone Protejate”. Au de ales între a folosi o casă în perfectă stare și a sta ani de zile în șantier, cu autorizația nelegală în mână. Ca de obicei în administrațiile Oprescu-Firea-PSD, primăria nu colaborează cu asociațiile de cartier, acestea fiind nevoite să se apere de decizii luate de primărie împotriva lor”, a scris Nicușor Dan pe pagina de Facebook.
Mai multe pe hotnews.ro