În ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș care a avut loc luni, 29 iunie, a fost aprobat proiectul de hotărâre privind repartizarea sumelor din fondul la dispoziţia instituției pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcționare. Aleșii județeni au fost de acord cu alocarea sumei de 500 mii lei, reprezentând cote defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, bani care vor merge către Primăria Ulmeni, aflată în incapacitate de a-și susține cheltuielile de funcționare.
Președintele Consiliului Județean Maramureș a arătat că toate primăriile din județ întâmpină probleme deosebite în a asigura continuarea funcționării, mai exact în ceea ce privește plata cheltuielilor curente, a salariilor pentru angajați și a indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap sau pentru însoțitorii acestora. Acesta a mai precizat că, având în vedere că aproape toate primăriile înregistrează restanțe imense, ar fi de dorit ca din toate împrumuturile care se fac în această perioadă la nivel național și care, de altfel, sunt necesare pentru a asigura funcționarea țării, o parte să fie relocate și către administrațiile locale.
„Faptul că nu se alocă deloc resurse financiare către primării și consilii județene e un lucru regretabil. Toate primăriile din județ se confruntă cu probleme mai mari sau mai mici, dar unele dintre ele sunt de maximă urgență. Una dintre cele mai afectate primării este cea din Ulmeni, care înregistrează restanțe foarte mari în ceea ce privește plata salarillor, lucru care ar putea duce la blocarea efectivă a activității instituției. Nu cred că putem să rămânem pasivi la această situație care, în perioada următoare va ajunge să afecteze tot mai multe administrații locale. În momentul de față, având în vedere restanțele mai mari înregistrate la Ulmeni, dar și amenințarea unui potențial conflict în instanță, prin care angajații să își ceară drepturile salariale, consider că este cazul să intervenim să să oferim sprijin, așa cum am făcut-o și în trecut, când alte administrații locale s-au aflat în impas financiar. Am propus alocarea sumei de 500 mii de lei din acest fond la dispoziția Consiliului Județean pentru Primăria Ulmeni, urmând ca la următoarea ședință extraordinară, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a rectificării bugetare făcute de către Parlament, să putem să discutăm punctual și situațiile celorlalte primării care se confruntă cu astfel de probleme”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
Se poate vinde podul peste Someș la fier vechi si se fac bani de salarii……
Cu un imbecil ca Moraru nu e de mirare….desteptativa fratilor pana nu muriti de tot
Plang de mila lui. Saracul Morar. Da un pod si un loc de munca pentru fratele sau se poate ? Va rugam domnule Zetea. Tot Ulmeniul va iubeste.
Poate sa vândă podul si sa recupereze cele zece miliarde……