Preşedintele PD Maramureş a fost declarat recent cetăţean de onoare al comunei Satulung, unde primar este democratul Augustin Panici. Deputatul a afirmat că a fost ”la un pas” să refuze titlul. ”Mă simt onorat în asemenea situaţii, dar nu mi se pare firesc să ajungă cetăţeni de onoare şi unii care nu au nici un merit, dar care primesc titlul după ce se roagă pe la primari”, a spus Man.
În opinia liderului democrat, asemenea decizii nu fac bine comunităţii pentru că ”rămân în istorie”. El a arătat că a făcut apel la aleşii PD ”să fie atenţi şi să aleagă doar persoanele reprezentative”, astfel încât, peste ani, să nu le pară rău de hotărârile luate.
Mircea Man a făcut referire la două situaţii stânjenitoare ca să îşi argumenteze spusele. În afara celei de la Satulung, el a pomenit şi de o ceremonie de la Săpânţa, unde ”decizia Consiliului Local a fost una şi privea anumite persoane, dar lista citită de preot pe scenă a fost alta”.
Parlamentarul nu a spus şi care sunt persoanele care nu ar fi meritat să primească titlul de cetăţean de onoare, însă, de exemplu, la Satulung Mircea Man a împărţit scena cu fostul său coleg din Camera Deputaţilor, Nicolae Bud. Acesta din urmă, într-adevăr, a fost declarat cetăţean de onoare în mai bine de un sfert din localităţile judeţului, dar a precizat că e o modalitate prin care îi este apreciat sprijinul oferit oamenilor zonei.
Sursa: Meda Muntean