Primarul municipiului Sighetu Marmatiei, Eugenia Godja, care este si lider PSD Maramures, este ocupata in aceasta perioada cu intocmirea bugetului local pe 2008, presiunea asupra lui fiind mare intr-un an electoral. "Nu socotesc ca anul ar fi «rupt in doua» din cauza alegerilor. Sigur ca lucrurile se aglomereaza, dar, daca din timp lucrurile sunt asezate si pe lege si pe promovarea interesului local, alegerile sunt doar o etapa, un eveniment ca oricare altul", a precizat primarita.
In plan politic, Eugenia Godja are planuri mari. Ea a spus ca la inceputul saptamanii viitoare ar putea avea loc sedinta Comitetului Executiv al PSD Maramures, unde sa se schiteze strategia pe acest an si stabilirea criteriilor pentru desemnarea candidatilor in alegerile locale. Cat priveste sansele ei, Eugenia Godja a recunoscut sincer: "Dintre toti adversarii sau concurentii mei politici, cred ca eu am cele mai mari sanse pentru ca am fost omul care, pe cat s-a putut atat ca forta fizica, cat si intelectuala, am construit si n-am demolat."
Titlu din ziar:
Primarita Godja este convinsa ca are cele mai mari sanse sa recastige Primaria Sighet
Revista presei din Baia Mare – 16 ianuarie. Informatia Zilei
Sursa: Ioan J. Popescu