Printr-un comunicat de presă remis în urmă cu câteva minute, primarul Cătălin Cherecheș a anunțat că și-a dat demisia din calitatea de membru al Consiliului Director al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere în județul Maramureș.
- „Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere în județul Maramureș nu reprezintă scopul care a stat la baza asocierii cu celelalte unități administrativ teritoriale și cu Consiliul Județean, respectiv, acela de organizare și gestionare în comun a serviciului de salubrizare a localităților și managementul deșeurilor, având în vedere introducerea unor operațiuni și tarife care nu respectă masterplan-ul privind gestionarea deșeurilor.
- Faptul că în municipiul Baia Mare nu s-au realizat investițiile impuse prin asociere și contractul de delegare încheiat de către ADIGIDM cu operatorul economic, în numele municipiului Baia Mare
- Tolerarea nerespectării prevederilor contractului de delegare decătre operator, fără transmiterea unei somații de reziliere a contractului de delegare, pentru neprestarea activităților.
Pentru motivele menționate mai sus vă înaintez prezenta demisie și totodată vă informez că voi propune Consiliului Local Baia Mare retragerea din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere în județul Maramureș și acționarea în instanță a Consiliului Județean pentru recuperarea prejudiciului creeat prin majorarea fără bază legală a tarifelor de transport, sortare, depozitare și pentru afectarea mediului înconjurător de pe raza teritorială a municipiului Baia Mare prin acceptarea depozitărilor ilegale a deșeurilor menajere de către societatea prestatoare a serviciului de salubrizare menajeră„, se arată în documentul remis de către Primăria Municipiului Baia Mare.
Știre în curs de actualizare.
Sursa: ActualMM