Baia Mare va deveni în curând un model de eficienţă. În cadrul celei mai recente şedinţe ordinare de Consiliu Local, aleşii locali au adoptat o serie de proiecte importante pentru Baia Mare. Multe dintre aceste proiecte, importante pentru comunitate, au fost inițiate de primarul Cătălin Cherecheș. Printre ele se regăsesc decizii legate de anumite taxe speciale privind urbanismul și amenajarea teritoriului, transformarea Serviciului Public Ambient Urban în societate comercială. În ceea ce privește cuantumul taxelor speciale, acestea se încadrează în limitele impuse de lege și răspund cerințelor de stimulare a mediului investițional local.
La inițiativa comună a primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a consilierilor Coaliției pentru Baia Mare și ai PNL, aleșii băimăreni au aprobat în unanimitate instituirea unor taxe speciale pentru agenții economici care doresc să urgenteze obţinerea unor documente precum certificatele de urbanism sau autorizațiile de construire/ mp). Astfel, investitorii grăbiţi vor achita pentru certificate de urbanism privind operațiuni notariale legate de circulația imobiliară: 500 lei (suprafețe de până la 5.000mp), 1.000 lei (suprafețe mai mari de 5.000 mp), pentru certificate de urbanism necesare lucrărilor de construire: 1.000 lei (suprafețe de până la 5.000 mp) și 3.000 lei (suprafețe mai mari de 5.000 mp), pentru autorizațiile de construire/desființare taxa e dublă față de cea percepută pentru certificatele de urbanism.
„Am inițiat împreună cu colegii consilieri un proiect de hotărâre privind eliberarea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire într-un termen de 3, respectiv 5 zile în baza unei taxe speciale care va fi utilizată de către municipiu pentru elaborarea de proiecte de arhitectură și urbanism în vederea dezvoltării unor investiții publice. Din dorința de a fi proactivi în relația cu băimărenii și cu investitorii privați am gândit acest mecanism de accelerare a activității Direcției de Urbanism din cadrul primăriei. Acest demers are și o altă valență, aceea de a le arăta și funcționarilor publici din autoritatea locală, dar și cetățenilor, că putem să fim mai eficienți, mai riguroși, mai dinamici, în special pe acest palier al dezvoltării urbane, unde orice metru pătrat construit înseamnă bani cheltuiți în municipiul Baia Mare, înseamnă taxe și impozite, deci în final dezvoltare economică. Îi invit pe colegii mei din primărie să-mi facă si mie și băimărenilor, o surpriză, determinându-mă să anulez la un moment dat aceste taxe de urgență, demonstrându-ne că pot rezolva solicitările cetățenilor în cel mai scurt timp, fără să fim puși într-o situație ușor jenantă că cei care plătesc mai mult să obțină mai repede, iar ceilalți să aștepte luni întregi”, a declarat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.
„În prezent, termenul de așteptare este de 30 zile pentru certificatele de urbanism, plus alte 30 de zile pentru autorizațiile de construire”, a spus Izabella Morth, arhitectul sef al muncipiului Baia Mare.
Cuantumul acestor taxe speciale vor fi stabilite anual, se vor achita anticipat odată cu depunerea cererii de eliberare a documentelor, iar veniturile realizate vor fi utilizate integral pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere și funcționare ale Direcției de Urbanism, pentru dotări (tehnică de calcul, birotică, investiții reparații și igienizare birouri), alte materiale și servicii necesare desfășurării activității, pentru participarea la cursuri de formare și perfecționare profesională, precum și pentru deplasări în interes de serviciu. Taxele speciale vor intra în vigoare numai după aducerea la cunoștința publică.
„Am dorit să completăm instrumentele de sprijin cu urgentarea eliberării certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire pentru agenții economici. Dacă dosarul solicitantului este unul complet atunci aceste documente se eliberează în maximum cinci zile de la depunerea acestora. Prin dezvoltarea firmelor oamenilor de afaceri, la bugetele locale intră sume de bani care duc la consolidarea acestor bugete, și, implicit, la dezvoltarea respectivei comunități. Și nu vorbesc aici doar de aceste taxe de urgență. Dacă o firmă funcționează bine atunci la bugetul local intră sume importante din impozitul pe salarii, TVA sau chiar din profitul firmei. Prin modul eficient și operativ, prin a le acorda contra cost aceste facilități oamenilor de afaceri, bugetul local se consolidează”, a declarat Simion Bizău, consilier local PNL.
Potrivit hotărârii de Consiliu Local, aprobată în unanimitate de către aleșii locali băimăreni,valorile care au fost propuse pentru taxele speciale se încadrează în limitele impuse de legislația actuală și răspund cerințelor de stimulare a mediului investițional local, respectiv cerințelor de finanțare a cheltuielilor publice.