Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) l-a trecut pe primarul maramureşean Ioan Călăuz pe lista colaboratorilor organelor de securitate, ca poliţie politică. În Monitorul Oficial din 7 aprilie 2005, numele primarului în funcţie din Băseşti figurează pe poziţia a doua în listă.
Despre colaborarea alesului maramureşean cu Securitatea s-a ştiut încă de acum zece ani, la alegerile din 1996. Atunci, în urma verificării candidaţilor la alegerile parlamentare, s-a aflat pentru prima oară de trecutul lui Ioan Călăuz, fără ca dosarul său să iasă însă la iveală.
Pe atunci, acesta era tot primar, însă membru al PNŢCD. În ciuda divulgării secretului, primarul nu a avut de suferit în niciun fel, el având pe mai departe sprijinul politic al colegilor săi. Din contră la alegerile din 2004, Ioan Călăuz a obţinut un nou mandat de la locuitorii comunei Băseşti, însă ca independent. Ulterior, a semnat adeziune la PD.
”Când m-am înscris la PD se ştia de decizia CNSAS”, a declarat pentru eMaramures Ioan Călăuz. El a confirmat că preşedintele PD, Mircea Man, nu era străin de faptul că are dosar la Securitate.
Primarul din Băseşti a recunoscut că a semnat un angajament la Securitate şi a arătat ca a intrat în posesia dosarului său. El a negat însă că ar fi făcut poliţie politică. ”Eu am avut de la CNSAS hârtie, dar nu că aş fi făcut poliţie politică. Era în 1996, când am fost pe listele de la parlamentare, pe undeva pe poziţia zece-unsprezece.”
Potrivit afirmaţiilor alesului maramureşean, dosarul său cuprinde un ”angajament tipizat” de colaborare cu Securitatea. Acesta nu crede că este vinovat, dar nici nu doreşte să îşi facă public dosarul. ”Cred că e rândul altora care au făcut şi mai mult rău”, a spus primarul democrat.
Primarul din Băseşti s-ar putea să îşi piardă nu doar locul în PD, ci şi calitatea de ales. Vicepreşedintele PD Maramureş, Gheorghe Marian a declarat pentru eMaramures că ”dacă este trecut pe listă va fi exclus din partid şi va fi nevoit să îşi facă public dosarul”. Liderul democrat a spus că nu ştia că alesul a avut legătură cu Securitatea.
În mod ironic, primarul de loc din Băseşti, în plus şi membru al PD, va fi o victimă indirectă a dorinţei lui Băsescu de a desecretiza dosarele oamenilor politici, începând cu al lui, până la cele ale primarilor şi consilierilor locali. ”Curăţenia” morală dispusă de preşedinte poate să îl afecteze în mod dramatic pe Călăuz, despre care CNSAS a scris negru pe alb că a făcut poliţie politică.
Sursa: Meda Muntean