Primarul oraşului Târgu Lăpuş, Mitru Leşe, i s-a confesat recent fostului său coleg de partid Anton Ardelean, spunându-i că regretă că s-a înscris în PD. Discuţia dintre cei doi a avut loc la scurtă vreme după expirarea termenului pentru depunerea declaraţiilor de apartenenţă politică.
Potrivit lui Ardelean, primar şi el – în Tăuţii Măgherăuş, acesta ar fi declarat: ”Îmi pare rău că am plecat dintre voi.” Mai mult, primarul din Târgu Lăpuş a spus că a fost obligat să semneze adeziunea la PD de către ministrul educaţiei, Mihail Hărdău, şi că altfel nu ar fi primit bani pentru continuarea lucrărilor la unităţile de învăţământ din localitate.
Plecarea lui Mitru Leşe a fost cea mai grea lovitură primită de PSD, atât datorită faptului că acesta era primar de oraş, cât şi a funcţiei de vicepreşedinte deţinute în organizaţia judeţeană. Cu toate acestea acuzele din partea foştilor colegi au fost destul de puţine. În mod ironic, Anton Ardelean i-a atras atenţia edilului din Târgu Lăpuş, care până la pensionare a fost cadru militar, că nu i-ar fi fost la fel de uşor dacă ar fi trădat în timpul unui război.
Sursa: Meda Muntean