Primarul Timișoarei transmite un mesaj scandalos despre protestele – mai ales despre cele de la Timișoara, asociindu-le cu ”grupuri de interese”.
Cu toate că spune că va ”respecta întotdeauna dreptul oricui de a protesta, mai ales la Timișoara, orașul libertății”, Fritz arată și reversul medaliei: ”Dar nu există libertate fără responsabilitate”.
”Supărarea pe măsurile luate la nivel național pentru combaterea pandemiei nu este o justificare pentru încălcarea regulilor și terorizarea unui întreg oraș în miez de noapte”, scrie Fritz, preluând ideea lui Cîțu cu ”teroriștii”!
Și, apropo de Timișoara, poate Fritz nu știe, dar preia și formula lui Nicolae Ceaușescu despre ”bandele teroriste”! Iată și continuarea ideii lui Ceaușescu:
”Este evident pentru toată lumea că prin acțiunea de noaptea trecută, desfășurată concomitent în mai multe orașe din țară, s-a încercat provocarea și intimidarea cetățenilor, după un an de sacrificii”, scrie Fritz, care face o legătură ciudată – ”Știu că încrederea pe care am primit-o de la timișoreni a deranjat multe grupuri de interese, iar transparența la care lucrăm în Primăria Timișoara îi sperie pe mulți”.
”Rezultatul: aceiași oameni care recent clamau că nu locuiesc în Timișoara s-au adunat noaptea trecută în fața casei mele pentru a mă înjura. Nu mă vor intimida”, scrie Fritz.
Primarul le transmite protestatarilor: ”Aceste persoane nu își doresc un dialog. Sunt împinse de la spate de niște extremiști care declară public că doresc libertate pentru toți, dar în același timp promovează un discurs violent, xenofob și antieuropean – adică profund anti-timișorean”.
”Nu, Timișoara nu-i a lor”, scrie Fritz.
Primarul încearcă apoi să „o scalde”: ”Desigur, este legitim să dezbatem meritele, avantajele sau dezavantajele noilor măsuri restrictive introduse la nivel național”.
Dar, revine primarul la mesajul de bază: ”pandemia nu va fi învinsă nici prin scandări în miez de noapte, nici prin promovarea unor teorii ale conspirației, nici prin atacuri personale”.
Pandemia ”o vom învinge prin respectarea măsurilor de distanțare, prin purtarea măștii și prin vaccinarea masivă”, scrie primarul, punctând că ”rata de infectare la Timișoara a început să scadă, iar județul Timiș are acum șansa de a deveni primul din țară în care se realizează imunizarea colectivă”.
”Este momentul să arătăm prin acțiunile noastre că Timișoara este acel oraș unde bunul simț și rațiunea și-au făcut casă, iar discursurile care învrăjbesc și divizează nu își au locul”, încheie primarul Fritz, un mesaj care, pentru cei ce au trăit momentele din 16-20 decembrie 1989, aduce aminte de Nicolae Ceaușescu.