În perioada 26-27 noiembrie 2021 vor avea loc alegerile pentru desemnarea conducerii județene a PMP Maramureș. După ce a fost reorganizată și activitatea în organizația municipală a PMP Baia Mare, iată că vine rândul filialei județene în a organiza noi alegeri. Votul se va da la sediul din Baia Mare în intervalul orar 9.00-16.00.
Reprezentarea se va face după următoarea formulă: primar+3 delegați; viceprimar + 2 delegați; consilier + 1 delegat.
Organizațiile care nu au niciun ales local vor fi reprezentate la vot de președinte. “Ca exemplu, într-o filială în care avem 1 primar, 1 viceprimar și 4 consilieri, vor veni la vot 1 primar+3 delegați, vice+2 delegați, 4 consilieri+4 delegați. În total 15 delegați. Aștept să ne vedem. Forța PMP!”, spune Lucian Morar, președinte PMP Maramureș.
De remarcat că vom avea ca și candidați pe Lucian Morar pentru funcția de președinte, George Moldovan – secretar general și Dorin Cozma -secretar general adjunct. Există și echipa propusă pentru întreaga organigramă a PMP Maramureș.
Radu Ţolaş