Primarul municipiului Baia Mare redeschide ofensiva împotriva celor care „ne otrăvesc zi de zi”. După deversarea apelor de mină în râul Săsar de acum două zile, Cătălin Cherecheş a decis să ia măsuri.
„Pentru că s-a depășit orice limită a respectului legii și a bunului simț, a bunului simț și a respectului față de comunitate, incidentul de acum două zile de pe râul Săsar, mă face să mă simt obligat moral și legal, dar și determinat să revin pe frontul luptei împotriva poluării, poluatorilor și a celor ce se ascund în spatele unei istorii a ultimilor 20 de ani doar din interese economice meschine, lipsiți fiind de resentimente”, a spus primarul.
Acesta s-a deplasat la Mina Baia Sprie, la locul de unde a pornit viitura mâloasă care a ajuns în Săsar şi s-a îngrozit de cele văzute. Realitatea este una dură: se pare că banii pentru închiderea perimetrelor miniere şi ecologizare „s-au pierdut pe drum” iar cei care suferă sunt băimărenii.
„Mă tot întreb de ceva vreme de ce unii tac, de ce alții se fac că nu văd și de ce sunt personaje care nu aud? Răspunsul e simplu! Dar dureros! Vorbim despre adevărata mafie, vorbim de adevărata corupție, vorbim de persoane din politic și economic, vorbim de personaje care au uitat, interesate fiind, că menirea lor este să afle adevărul și să sancționeze adevărații infractori, vorbim de presă cu lucrătorii ei ce stau cuminți pentru ca mafioții criminali să nu îi taie de la sursa de hrană, vorbim de ONG-uri și păpuși civice care se simt motivate să iasă în stradă la luptă doar acționați de butoane care nu au legătură cu România, cu viața românilor, cu problemele de zi cu zi cu care se confruntă, fiind mulți dintre ei niște <<asistați sociali>> ai mafiei amintite mai sus”, a subliniat Cătălin Cherecheş.
Este de notorietate opoziţia primarului municipiului Baia Mare faţă de tentativele unor societăţi comerciale de relansare a industriei prelucrătoare a metalelor pe raza municipiului. Cherecheş spune că în urma acestei împotriviri s-a ales represalii şi chiar un dosar penal, dar acest lucru nu l-a oprit să „ducă lupta până la capăt”.
„Când m-am opus cianurării în anul 2010, când m-am opus prelucrării piritelor cu cianură într-o zonă de locuit al municipiului Baia Mare, apărând viața în orașul în care și eu și mulți dintre voi ne-am născut, m-am trezit amenințat de demnitari de cel mai înalt rang, de legenda că <<noi suntem statul>>, de o manieră perfidă și mincinoasă de a lăsa să se înțeleagă că oameni care veghează asupra siguranței naționale sunt scut de protecție acestor mârșavi! În final am fost <<atenționat>>, făcându-mi-se cadou un dosar. Și asta se întâmpla în anul 2013. Ce nu au înțeles unii este faptul că pentru oraș, pentru comunitatea băimăreană, pentru sănătatea și viitorul comunității în care m-am născut și trăiesc nu am nimic de pierdut și duc lupta până la capăt, chiar dacă derularea acestei lupte mă umple de sânge, dar finalul poate fi doar unul pozitiv pentru Baia Mare, iar cicatricile ce vor rămâne în timp vor fi doar un exemplu de iubire pentru oraș!”, a mai spus Cherecheş.
Primul semnal de alarmă legat de felul în care s-au făcut anumite proceduri de închidere a perimetrelor miniere, dar şi despre „sifonarea banilor publici” au fost făcute de Cherecheş încă din cursul zilei de marţi, 9 ianuarie. În cadrul unei conferinţe de presă acesta a pus întrebări incomode şi semnalat numeroase nereguli.
„Acum o zi am indicat probleme, nereguli și ilegalități născute în ultimii 20 de ani în domeniul mineritului dar și al protecției mediului în Maramureș. Azi am ieșit în teren împreună cu reprezentanții instituțiilor abilitate pentru a identifica sursele de poluare și pentru a mă lăsa îngrozit de modul iresponsabil în care perimetrele miniere din Maramureș sunt conservate și protejate!”, a relatat primarul.
Acesta spune că nu va renunţa la „cruciada pentru sănătatea maramureşenilor”.
„Îi asigur pe băimăreni și maramureșeni, pe români în general, că nu este un moft de două zile, ci un demers pe care îl ridic la rang de misiune sfântă pentru protejarea vieții băimărenilor și a mediului înconjurător în care trăim! Repet cu aceeași dragoste și responsabilitate și de data aceasta, în genunchi stau în fața lui Dumnezeu și a mamei mele”, a concluzionat Cătălin Cherecheş.