Vezi VIDEO
Chinezarii de tot felul, bibelouri, iconite si pisici zgomotoase, acestea sunt ultimele gaselnite, in materie de martisoare, ale comerciantilor ce au invadat strazile baimarene. Kitsch-ul a fost promovat la rang de simbol al primaverii, iar banalul martisor in forma de potcoava cu un snur frumos impletit a devenit adevarata “trufanda” pentru vanatorii de cadouri simbolice.
Ca o “oaza” de eleganta in plina criza de imaginatie si bun gust, standurile mesterilor populari si ale celor care confectioneaza martisoare din pasta polimerica, pasta ceramica sau quilling ofera alegerea perfecta pentru un cadou original oferit persoanelor dragi.
“Noi incercam sa promovam lucrurile facute de mana. Este o sarbatoare a primaverii, iar doamnele trebuie sa se bucure de lucruri unicat. Acestea sunt pana la urma unicate, sunt ceva special. Avem si modele traditionale maramuresene, dar si inorogi, cercei, bratari, avem pentru toate gusturile. Lumea vine deja sa cumpere. Multi se gandesc ca vine weekendul, iar unii se grabesc sa prinda un pret mai bun”, a declarat Andrei Lupse, unul dintre comerciantii “instalati” pe bulevardul Unirii.
Portelanul, sticla, lemnul, fibrele textile, florile uscate, gipsul, ceramica si hartia sunt doar cateva dintre materialele preferate de care artistii baimareni pentru martisoarele din aceasta primavara. Rezultatul – mici opere de arta, care imbina cu succes traditionalul cu modernismul, culorile vii cu nuantele pastel si indemanarea cu imaginatia.
“Daca dorim sa facem martisoare, acestea nu sunt foarte dificil de realizat, dar pentru cutiile de bijuterii este putin mai greu, necesita mai mult timp si concentrare. Si clientii se indreapta catre astfel de martisoare. Spre surprinderea mea, sunt multi oameni care chiar imi apreciaza munca”, a explicat Alexandra Danasca.
“Sunt martisoare facute din pasta ceramica, cu uscare la rece. Toate sunt unicat. Chiar daca vreau sa fac doua la fel nu reusesc. Lumea cauta in special martisoare facute manual si care sunt unicat. Prea putine sunt cele care sunt confectionate manual. Sunt putine martisoare cele facute cu multa munca si cu suflet”, a marturisit, la randul sau, Irina Manta.
Preturile sunt pentru toate buzunarele, iar modelele sunt variate. Un martisor costa intre un leu si 50 de lei, in functie de complexitatea lui si de timpul necesar pentru confectionare.
Sursa: Tania Purcaru