Primele imagini din apartamentul groazei, unde bărbatul de 68 de ani i-a înjunghiat mortal pe cei doi muncitori, și-au făcut apariția în presă. Ancheta a stabilit până acum că cele două victime erau legate, imobilizate cu mâinile la spate, fiind astfel fără apărare în fața loviturilor de cuțit.
AVERTISMENT: imagini cu puternic impact emoțional, în care se pot vedea urmele tragediei!
Gheorghe Moroșan, bărbatul de 68 de ani care i-a ucis pe cei doi electricieni pe care îi ținuse ostatici, avea patru condamnări penale pentru furt, vătămare corporală și conducere sub influența alcoolului și drogurilor. Cu toate acestea, polițiștii din Bacău nu au crezut că el va deveni violent și că va pune în practică amenințarea că-i va ucide pe cei doi bărbați.
Negociatorul care a discutat 3 ore cu agresorul, susține că situația a scăpat de sub control în momentul în care unul dintre ostatici a încercat să se elibereze și l-a lovit pe bărbat. IGPR a deschis o anchetă, să afle ce a mers atât de rău în intervenția de la Onești și de ce nu au putut fi salvați ostaticii.