Nou promovata în Liga Naţională de handbal feminin, CS Minaur Baia Mare, a disputat marţi şi miercuri două meciuri de pregătire, în Sala sporturilor “Lascăr Pană”, împotriva echipei DVSC TVP Debrecen, ocupanta locului 9 în sezonul trecut din prima ligă ungară. Primul joc s-a încheiat cu victoria oaspetelor, scor 22-24 (7-11), iar cel de-al doilea cu un rezultat de egalitate, 22-22 (11-10).
De la Minaur au lipsit Cristina Enache (convocată la naţionala universitară) şi Andreea Lipară (probleme medicale), însă au debutat cele 8 jucătoare nou venite: Medvedova, Shteriova, Lisewska, Ryšánková, Burlachenko, Cîrstea, Orşivschi şi Popescu.
Echipa din Debrecen este antrenată în acest sezon de norvegianul Pal Oldrup Jensen şi slovenul Grega Karpan (fostul secund al lui Tone Tiselj la HCM Baia Mare) şi are în componenţă patru “straniere”: Lotte Grigel (Danemarca), Anna Punko (Rusia), Jelena Despotovic (Muntenegru) şi ex-băimăreanca Mădălina Zamfirescu.
Principalele marcatoare de la Minaur au fost Burlachenko, cu 5 goluri, în primul joc şi Orşivschi, cu 6 goluri, în meciul revanşă, în timp ce portarul Medvedova a bifat câte 14 intervenţii bune în fiecare meci.
Următoarele jocuri de pregătire ale băimărencelor vor avea loc în week-end-ul următor, la turneul de la Michalovce (Slovacia), unde CS Minaur va juca, în ordine cu: Zaglebie Lubin (vicecampioana Poloniei), Iuventa Michalovce (campioana Slovaciei) şi Alba Székesfehérvár (locul 7 sezonul trecut în Ungaria).
minaur.ro