Locuitorii de pe Valea Ruscovei din Maramureş se plâng de drumul pe care trebuie să circule zilnic. Revoltaţi, oamenii din zonă au creat o pagină de Facebook unde postează aproape zilnic fotografii şi filmări cu starea groaznică a drumului.
Este vorba despre DJ 187 care face legătura între Ruscova şi Poienile de sub Munte. Disperaţi de situaţia creată şi primarii zonei au făcut nenumărate cereri de reabilitare către autorităţile judeţene, soldate toate cu amânări sau refuzuri.
Drumul în cauză are o lungime de aproximativ 20 de kilometri şi deserveşte peste 20.000 de locuitori.