Primul kilometru de asfalt s-a turnat pe Drumul Județean 186, Valea Izei, în Bârsana. Reabilitarea acestui drum reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte ale actualului Consiliu Județean, iar turnarea asfaltului a început din dreptul Mănăstirii Bârsana, lăcaș de cult care este un reper extrem de important al județului.
Reabilitarea DJ 186 între Bârsana și Săcel este un proiect finanțat din fonduri guvernamentale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II și presupune reabilitarea a 39,3 km de drum, valoarea totală a lucrărilor fiind de 91.891.820,71 lei fără TVA. Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, alături de vicepreședintele Ioan-Doru Dăncuș, consilierul județean Ioan Sas, dar și primarii comunei Bârsana și Strâmtura, respectiv Teodor Ștefanca și Ioan Pasere au fost prezenți la turnarea primului kilometru de asfalt pe DJ 186, Valea Izei, în comuna Bârsana. Acest moment este unul extrem de important în procesul de reabilitare al DJ 186, un deziderat de zeci de ani al localnicilor care își văd visul cu ochii: un drum care va fi reabilitat la cele mai înalte standarde.
Șeful administrației județene, Gabriel Zetea a subliniat faptul că, actualul Consiliu Județean, prin aparatul de specialitate, a reușit ceea ce nu au reușit toate administrațiile anterioare, în 25 de ani.
”Într-un singur mandat am scris proiectul, l-am depus la finanțare am obținut banii, am scos lucrarea la licitație, am desemnat un câștigător, am reușit să vedem finalizat proiectul tehnic și, de mai bine de două luni, avem utilajele pe drum. Le mulțumesc tuturor locuitorilor de pe Valea Izei pentru înțelegerea de care dau dovadă și aștept cu nerăbdare să putem circula cu toții pe un drum reabilitat la standarde europene”, a precizat președintele Gabriel Zetea.