Cardinalul Lucian Mureşan, arhiepiscopul major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, transmite un mesaj de încurajare a credincioşilor de a se vaccina împotriva COVID-19 şi de a respecta cu stricteţe măsurile necesare pentru ameliorarea situaţiei pandemice şi pentru a preveni agravarea acesteia.
„Misiunea dificilă de a pune capăt acestei pandemii îi revine autorităţilor Statului, pe care Biserica le susţine prin rugăciune şi prin îndemnarea fiilor Săi la vaccinare şi la respectarea cu stricteţe a tuturor măsurilor necesare, pentru a se ameliora situaţia actuală şi a preveni agravarea acesteia”, arată cardinalul Lucian Mureşan, într-o circulară trimisă bisericilor greco-catolice din România, potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Majore Greco-Catolică Blaj. În continuare, înaltul ierarh îşi exprimă compasiunea pentru cei aflaţi în suferinţă şi face referire şi la un mesaj similar al Papei Francisc. ”În situaţia critică şi criza sanitară prin care trece ţara noastră, Preafeicitul Lucian Cardinal Mureşan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, exprimă compasiunea Bisericii pentru cei aflaţi în suferinţă şi transmite tuturor un mesaj de încurajare şi de speranţă. Printr-o Scrisoare circulară adresată Ierarhilor Eparhiilor Bisericii Greco-Catolice din România, preoţilor, călugărilor, călugăriţelor şi credincioşilor, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma reia cuvintele Sfântul Părinte Francisc, prin care Suveranul Pontif numeşte vaccinarea şi contribuţia la vaccinarea populaţiei în majoritatea ei, ‘un act de iubire. Iubire faţă de noi înşine, iubire faţă de rude şi prieteni, iubire faţă de toate popoarele’”, se arată în documentul Arheipiscopiei Majore din Blaj. În scrisoare, cardinalul Lucian Mureşan face şi un apel la rugăciune: ”Clipele de mare suferinţă prin care trecem ne îndeamnă să ne dedicăm şi mai mult rugăciunii. În ziua de duminică, 24 octombrie, se vor face în toate bisericile noastre rugăciuni pentru ca Bunul Dumnezeu să oprească încercarea şi să se îndure de noi. Maicii Preacurate îi încredinţăm soarta lumii şi a omenirii, rugând-o să ne fie mijlocitoare la Fiul său şi Mântuitorul nostru pentru ca să reverse peste noi şi lume harurile sale. Recomandăm tuturor să-i aibă prezenţi în rugăciunea zilnică pe cei suferinzi, dar şi pe cei care, prin misiunea lor, îşi expun sănătatea cu devotament şi compasiune faţă de semeni”.