Cinci tineri sunt cercetaţi de poliţişti după ce au fost prinşi în flagrant, pe raza comunei, în timp ce transportau fier sustras. Aceştia au fost depistaţi de poliţişti în timp ce se deplasau cu un atelaj hipo, încărcat cu materiale din fier striat, armături din fier și corniere metalice.
Primele verificări efectuate de poliţişti au relevat că fierul ar fi fost sustras de la o societate de construcţii. De asemenea, poliţiştii au stabilit că unul dintre tinerii depistaţi a predat în cursul săptămânii trecute 800 kg fier la un centru de colectare fier vechi.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a activităţii infracţionale cewlor cinci tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 32 de ani, toţi domicliaţi în Bozânta Mică.