Două persoane care, sâmbătă noaptea, au sustras un câine ciobănesc și un telefon mobil de la o fermă, au fost prinse și identificate de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa, la scurt timp de la comiterea faptei.
Este vorba despre un bărbat de 35 de ani și o minoră de 16 ani care lucrau ca sezonieri la o fermă din localitatea Băsești, având sarcina de a îngriji animale. Puțin înainte de miezul nopții bărbatul, de loc din județul Bacău și tânăra, de loc din județul Sălaj, s-au înțeles să părăsească ferma din Băsești pentru o alta din Ocna Șugatag, însă au luat cu ei şi un câine și un telefon mobil care nu le aparţineau.
Ghinionul lor a fost că mașina cu care se deplasau a fost oprită de polițiștii care efectuau controlul şi supravegherea traficului pe D.J. 108 D, în localitatea Ariniş. Cu flerul lor, polițiștii au bănuit că cei doi prezintă suspiciuni, mai ales că nu aveau asupra lor niciun act de identitate. Astfel au fost desconspirați iar prejudiciul total, în valoare declarată de 1.000 lei, a fost recuperat şi restituit persoanei vătămate.
În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.