Trei tineri din Baia Mare riscă să ajungă după gratii, după ce au fost prinşi de poliţişti în timp ce încercau să fure dintr-un autoturism. Culmea, incidentul nu a fost inregistrat aşa după cum era de aşteptat în Baia Mare ci în Satu Mare.
Oficialii IPJ Satu mare spun că cei trei au fost reţinuţi după un apel la 112 în care a fost sesizat faptul că cei trei au fost văzuţi forţând uşile autoturismelor parcate pe strada Ion Vidu. Un tânăr le-a relatat poliţiştilor că în toiul nopţii cei trei au forţat uşile autoturismelor parcate în zona în care locuieşte.
Reacţionând cu operativitate, poliţiştii sătmăreni au identificat trei tineri din Baia Mare, cu vârste de 18, 22 respectiv 25 de ani, pe care i-au reţinut pentru 24 de ore, bănuiţi fiind de tentativă la furt calificat, cercetările urmând să continue cu aceştia în stare de libertate.