Printul William, al doilea in ordinea succesiunii la tronul britanic, a efectuat primele sale zboruri singur, calcand pe urmele tatalui sau, printul Charles, fost pilot al Royal Air Force. Printul in varsta de 25 de ani a fost uimit cand instructorul a parasit cabina avionului, cu putin timp inainte de decolare, lasandu-l singur la comenzi pe ”Flying Officer William Wales”, numele sau in armata, dupa numai opt ore de pregatire.
”Dumnezeu stie cum a avut cineva incredere sa-mi dea pe mana un avion si propria-mi viata. Mergeam pe pista, iar si iar, cand Roger, instructorul meu, pur si simplu s-a intors la mine si mi-a spus «Acum o sa ies … esti pe cont propriu»”, a povestit printul.
In timpul zborului, ”iti amintesti ce ai invatat si faci ceea ce trebuie sa faci. Apoi am vazut pista de aterizare ca se apropie din ce in ce mai mult si ma gandeam: «te rog, te rog, sa nu dai gres»”, a adaugat el. Instructorul Roger Bousfield, care l-a trimis pe print in neasteptatul zbor singur, a laudat calitatile de pilot ale printului.
Printul William a iesit cu gradul de sublocotenent din Academia militara de la Sandhurst in decembrie 2006. El a servit apoi in fruntea unei patrule de recunoastere si trebuie sa treaca prin Royal Air Force si Royal Navy pentru a-si incheia ucenicia in sanul armatei britanice.
Printul beneficiaza de un antrenament pe masura, care a fost scurtat in raport cu cel al pilotilor completi care dureaza intre 3 si 4 ani, pentru a-i permite sa invete sa piloteze mai multe aparate ale RAF.
Dupa ce nu va mai avea probleme cu Grob, printul William va fi trimis la baza Linton-on-Ouse in North Yorkshire (nord), pentru a se familiariza cu un aparat mai rapid, Tucano T1. El isi va termina antrenamentul de patru luni in cadrul RAF invatand sa piloteze un elicopter de tip Squirrel HT 1, la baza Shawbury, din Shropshire (vest).
Foto: Printul William, in rol de pilot (c) thesun.co.uk
Sursa: Rompres