Ministrul finantelor Sebastian Vladescu a anuntat ca OTP Ungaria, cealalta participanta, nu a venit cu o oferta imbunatatita, dupa cum informeaza Rompres. El a spus ca suma oferita pentru CEC de catre greci a fost sub asteptari.
”Comisia de privatizare a analizat oferta NBG, in contextul in care nu a existat competitor in faza finala. Decizia Comisiei de Privatizare a fost de a propune Guvernului stoparea procesului de privatizare", a declarat oficialul roman.
Ministerul finantelor trebuie, in continuare, sa propuna guvernului solutii pentru imbunatatirea activitatii CEC, astfel incat aceasta sa devina o institutie bancara solida.
Vladescu a precizat ca in urmatorii doi ani procesul de privatizare a CEC nu va fi reluat. Nefinalizarea procesului de privatizare a fost cauzata, potrivit ministrului finantelor, de lipsa de interes din piata bancara pentru achizitii si de pozitia mai putin solida a CEC din ultima vreme.
Statul roman, reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice, a scos la vanzare pachetul majoritar de 69,9 la suta din actiunile CEC. Contravaloarea a 9,9 la suta din pachetul scos la vanzare va fi transferata Fondului Proprietatea. Alte 5 la suta din actiuni vor fi vandute fostilor si actualilor angajati ai CEC, iar restul de actiuni va fi tranzactionat pe piata de capital. Pretul oferit pentru pachetul majoritar a fost decisiv pentru alegerea cumparatorului.
Sursa: Ioana Osan