Vicepresedintele Camerei Deputatilor, Lucian Bolcas (PRM) a declarat ca in cursul zilei de azi va depune personal la Curtea Constitutionala sesizarea cu privire la Legea votului uninominal, sesizare pentru care s-au strans 26 de semnaturi ale senatorilor PRM, PC si ale unor independenti.
Potrivit lui Bolcas, unul dintre elementele esentiale ale contestatiei vizeaza reglementarea introdusa in Legea votului uninominal, la initiativa PSD, cu privire la alegerea prin vot uninominal a presedintilor de consilii judetene.
”Amendamentul privind alegerea presedintilor de consilii judetene prin vot uninominal incalca prevederile articolelor 121, 122 si 123 din Constitutie, care stabilesc exact care sunt organele administratiei publice locale. Daca presedintele consiliului judetean va fi ales in mod direct, el nu mai are calitatea de membru al consiliului judetean, ci va fi o institutie aparte, ceea ce este neconstitutional, iar noi nu vom accepta ca PSD sa-si instituie baroni locali” – a declarat Bolcas.
Contestatia la Curtea Constitutionala va viza si prevederea, din acelasi act normativ, potrivit careia la depunerea unei candidaturi este necesara constituirea unei garantii materiale echivalenta cu cinci salarii medii pe economie.
Bolcas a spus ca sesizarea mai cuprinde si alte motivatii, cum ar fi aceea ca minoritatii maghiare i se asigura prin Legea votului uninominal drepturi suplimentare in raport cu drepturile altor minoritati si chiar in raport cu cele ale romanilor.
Sursa: Rompres
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult