Vezi VIDEO
Cristian Anghel, presedintele PNL Maramures, a pierdut postul de vicepresedinte la nivel central, insa a precizat ca, ramanand in structura de conducere, se va implica in cele mai importante decizii ale partidului. De asemenea, Anghel a lasat sa se inteleaga ca in viitorul “Guvern din umbra” al liberalilor ar putea ocupa o functie de “ministru” pe probleme de administratie publica.
Desi si-a pierdut functia de vicepresedinte in structura centrala a PNL, presedintele liberalilor maramureseni, Cristian Anghel, sustine ca nu este dezamagit, dimpotriva, s-a implicat in noul proiect politic al presedintelui PNL Crin Antonescu, fiind cooptat in Biroul Permanent Central al partidului.
“Nu consider neaparat importanta pozitia pe care o ai la nivel central. Important este ca reprezentam o echipa, selectata de presedinte, care vrea sa puna in practica un proiect politic ambitios. Din punctul meu de vedere, faptul ca sunt coleg (n.red., in Biroul Permanent Central) cu Andrei Marga, Mariana Campean, cu primarul de la Oradea, cu primarul de la Deva, cu presedintele de la Hunedoara etc. este important. Important este ce vrem sa facem, mai putin pozitia pe care o ocupam la masa. Pentru ca avem acelasi drept de vot si o sa ni-l exprimam asa cum e bine pentru interesul tarii si pentru interesul PNL”, a spus Anghel.
Presedintele PNL Maramures a mai mentionat ca liberalii au dezbatut la Congresul de la finalul spatamanii trecute “o motiune consistenta despre problemele Romaniei, in care au fost prezentate solutii directe”. De asemenea, Cristian Anghel crede ca la primele sedinte ale Biroului Permanent se vor stabili responsabilitatile, atat pentru vicepresedinti cat si pentru membri Biroului.
“Eu ma voi ocupa, probabil, de zona de administratie publica locala. Incercam sa infiintam un Guvern din umbra, un fel de Guvern in oglinda. Adica, pe domeniile de responsabilitate ale Guvernului vor fi stabilite persoane de specialitate, care vor monitoriza activitatea actualului Guvern”, a estimat presedintele liberalilor maramureseni.
Cristian Anghel a mai explicat ca Guvernul din umbra al liberalilor va gasi rezolvari si, daca va fi nevoie, isi va asuma ulterior responsabilitatea acestora. “Din punctul meu de vedere, toti care suntem in conducerea centrala putem ocupa un post de ministru in acest Guvern, dar pot fi nominalizate si persoane care nu fac parte din Biroul Politic Central”, a mai precizat Anghel.
Sursa: Catalin Vischi