În prima jumătate din an, inspectorii din cadrul CAS Maramureș au efectuat mai multe controale la furnizorii de servicii medicale. Astfel, în cadrul verificărilor, au fost ”vizitate” și laboratoare de analize medicale din ambulatoriul de specialitate. Printre neregulile constatate se numără inclusiv nerespectarea programului de lucru sau lipsa unor aparate.
”Pe segmentul ambulatoriul de specialitate paraclinic au fost efectuate 2 controale. S-au constatat nereguli precum raportarea de servicii medicale paraclinice care au fost efectuate de către alt medic decât medicul care a raportat efectuarea serviciilor medicale paraclinice. S-au identificat aparate cuprinse de către furnizor în cadrul Raportului de evaluare laboratoare care nu se aflau în locația laboratorului sau aparate nefuncționale, astfel modificându-se elementele care au stat la baza stabilirii punctajului obținut de furnizorul de servicii medicale în asistența medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialitățile paraclinice, respectiv modificându-se valoarea de contract.
S-a identificat și raportarea eronată de serii și numere de bilete de trimitere pentru investigații paraclinice decontate. Nu s-a respectat programul de lucru declarat în Contractul de furnizare de servicii medicale în asistența medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialitățile paraclinice, medicul de laborator nerespectând programul de lucru declarat”, a declarat jr. Claudia Ganea, purtătorul de cuvânt al CAS Maramureș.
De asemenea, s-au identificat investigații medicale paraclinice pentru pacienți care în perioada de valabilitate a biletului de trimitere pentru investigații medicale paraclinice au fost internați în spital, fără ca investigațiile recomandate să fie efectuate în ambulatoriu anterior internării.
Ana-Maria HOJDA