Copresedintele PNL Alina Gorghiu a anuntat, marti, ca PNL are conturile blocate din cauza datoriilor, aratand ca acestea nu sunt din mandatul sau, dar ca si le asuma si are responsabilitatea rezolvarii lor.
„Avem o problema cu datoriile la partid. Avem conturile blocate. Imi asum trecutul partidului cu bune, cu rele, nu sunt datorii din mandatul meu, dar mi le asum pe toate. Am responsabilitatea rezolvarii inclusiv a problemelor administrative”, a spus, la B1 Tv, Alina Gorghiu.
Ea a adaugat ca incearca sa rezolve aceasta situatie si ca partea buna este ca va fi o campanie electorala finantata „la vedere”.
„Incercam sa le ducem la liman pe toate. Partea buna din politica romaneasca cu privire la finantarea partidelor politice este ca vom avea o campanie electorala finantata la vedere, nu va mai exista acel cerc vicios, om de afaceri sa vina in curtea partidului sa-ti faca o donatie mai putin sau mai mult oculta pe care tu sa o recompensezi cu nu stiu ce functie minsteriala ulterior”, a mai spus Gorghiu, referindu-se la noua legea a finantarii partidelor si campaniilor electorale.
Si PSD are conturile blocate din cauza datoriilor care, potrivit trezorierului Mihai Draghici, se ridica la 7 milioane euro.
Sursa: Mediafax