Autoritatile din Taiwan au detectat noi tulpini de virusuri H5N2 si H5N8 ale gripei aviare in principalele zone cu ferme avicole din insula, motiv pentru care au anuntat lansarea unei campanii de sacrificare a pasarilor si intensificarea controalelor, informeaza luni EFE.
Autoritatile taiwaneze au interzis luni sacrificarea ratelor pentru consum si au sporit controalele pe pietele de distributie a oualor si carnii de pasare. Dupa descoperirea, sambata trecuta, a unui focar de virus H5N2 intr-o ferma avicola din districtul Pingtung (sud), duminica au fost detectate mai multe focare de virusuri H5N2 si H5N8 la fermele de rate, a informat Biroul de Inspectie Sanitara si Carantina a Animalelor din insula.
Noile focare s-au inregistrat in districtul Chiayi din sudul insulei si la Yunlin in sud-est si exista temeri ca infectia sa se extinda in toate zonele cu ferme avicole din insula si care sunt concentrate in aceasta zona.
Noile tulpini de virusuri H5N2 si H5N8 nu au mai fost detectate pana acum pe insula si sunt „primele din lume de acest tip”, a declarat presei Tsai Hsiang-jung, directorul Institutul de Cercetare a Sanatatii Animale. Tulpinile detectate la fermele avicole din Taiwan ‘sunt inalt patogene’, a subliniat Tsai, fara sa precizeze care este potentialul lor de contagiere umana.
Guvernul a asigurat ca toate ouale si pasarile din centrele comerciale sunt bune pentru consum si libere de virusuri, insa cererea de consum la aceste produse a inregistrat o scadere.
Sursa foto: Agerpres
Sursa: Agerpres