Deși ACREDITAREA laboratorului de biologie moleculară din cadrul Spitalul de Boli Infecțioase a fost extrem de dificilă, Maramureșul a fost PRINTRE PRIMELE JUDEȚE care a reușit efectiv să obțină toate avizele de funcționare, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Un inconvenient care menține România în rândul statelor care înregistrează rate scăzute de testare ține de procedura națională de acreditare a laboratoarelor de biologie moleculară, fiind vorba despre DOUĂ ACREDITĂRI DIFERITE pe care trebuie să le obțină centrele de testare COVID-19.
”Este necesară acreditarea din partea Direcției de Sănătate Publică pentru funcționarea laboratorului, care presupune modificarea structurii efective a spitalului, iar apoi acreditarea din partea grupului tehnic de la București, pentru funcționarea aparatului Real Time PCR.
De aproximativ două săptămâni, aparatul Real Time PCR din Baia Mare efectuează TESTE OFICIALE, începând cu câteva zeci de teste pe zi, iar în prezent, cifra a ajuns la aproximativ 100 de teste efectuate zilnic.
La nivel național există un NUMĂR SEMNIFICATIV de laboratoare și aparate Real Time PCR achiziționate și montate, însă care nu funcționează, deoarece nu au obținut acreditarea.
Procedura de testare efectivă este supusă regulilor naționale și este extrem de dificilă.
La momentul de față, orice testare se face în urma transmiterii unui COD DE PACIENT din partea unui organism care funcționează la nivel național.
În fiecare zi, printr-un PROGRAM NAȚIONAL SECRETIZAT, în urma unor coduri transmise de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, la fiecare laborator din țară ajung #probe, precum și codurile aferente fiecărui test.
🧪 Presupunând că laboratorul din Baia Mare, fiind la început, poate să proceseze 100 de teste pe zi, iar din partea Direcției de Sănătate Publică sau a celor de la București se primesc 80 de comenzi, mai rămâne o capacitate de aproximativ 20 de teste pe zi care ar putea fi procesate în acest laborator”, explică șeful administrației județene.
Președintele CJ Maramureș a subliniat faptul că, în CAZURI EXCEPȚIONALE, cum a fost situația identificată la Fărcașa, se pot face programări la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare pentru TESTARA CONTRA-COST a persoanelor care prezintă risc de infecție.
În funcție de disponibilitatea zilnică a testărilor rezultată în urma comenzilor primite la nivel național și odată cu creșterea graduală a capacității de testare a laboratorului prin achiziționare de teste de laborator automate, această procedură de testare va putea fi extinsă.
🌡 Odată cu punerea în funcțiune a laboratoarelor de la Vișeu de Sus și Sighetu Marmației, capacitatea de testare a județului Maramureș VA CREȘTE CONSIDERABIL.
”O ALTĂ PROBLEMĂ care încetinește creșterea capacității de testare ține de disponibilitatea pe piață a kiturilordetestare.
Efectuarea unui singur test presupune utilizarea A DOUĂ KITURI, respectiv kitul de extracție și kitul efectiv de testare.
Pentru a se asigura rapiditatea, este necesară utilizarea kiturilor automate de extracție în detrimentul celor manuale, iar acestea se găsesc cu dificultate pe piață.
Pe lângă atuul rapidității, TESTELE AUTOMATE expun mai puțin personalul la riscul de contaminare.
Pentru soluționarea acestei situații ar trebui SĂ INTERVINĂ Guvernul României, prin măsuri care să asigure disponibilitatea kiturilor automate, în caz contrar neputând fi MAXIMIZATĂ capacitatea de testare”, a arătat Gabriel Zetea.