Ministerul Sanatatii va transmite catre directiile de sanatate publica, pana la sfarsitul acestei saptamani, certificatele de medic specialist pentru cei aproximativ 3.000 de candidati care au sustinut examenul de specialitate in toamna anului trecut.
Potrivit unui comunicat de presa al Ministerului Sanatatii publicat pe site-ul institutiei, pentru medicii specialisti care au solicitat eliberarea certificatului de la minister procedura va demara cu data de joi, 8 ianuarie.
„Eliberarea documentelor se va face in zilele de marti si joi ale saptamanii in intervalul orar rezervat programului cu publicul 11,30-14,00. (…) Ca urmare a respectarii prevederilor legislative mentionate, nu exista nicio intarziere in eliberarea acestor documente”, precizeaza MS.
Conform Ordonantei nr. 18/2009, eliberarea certificatelor de medic specialist se face numai dupa incheierea stagiului de pregatire in rezidentiat, respectiv dupa data de 31 decembrie a fiecarui an, pentru seria de medici care au promovat examenul de specialist in sesiunea din luna octombrie.
Sursa: Agerpres