Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (PICCJ) a anuntat miercuri, intr-un comunicat de presa transmis agentiei Mediafax, ca Alexandru Visinescu a fost trimis in judecata pentru savarsirea de infractini contra umanitatii, in dosarul avand ca obiect sesizarea formulata de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).
Regimul impus in Penitenciarul Ramnicu Sarat de Alexandru Visinescu nu asigura conditiile minime de supravietuire a detinutilor, majoritatea fosti conducatori in guvernele burghezo-mosieresti si in conducerile PNT si PNL, acestia decedand „in urma unui proces lent, dar eficace”, potrivit PICCJ.
Procurorii arata, in rechizitoriu, ca in perioada 1956-1963, Alexandru Visinescu, in calitate de comandant al Penitenciarului Ramnicu Sarat, „a savarsit actiuni si inactiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivitatii reprezentata de detinutii politici incarcerati in acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrangerea grava a exercitarii acestora, pe motive de ordin politic”.
In perioada in care la conducerea Penitenciarului Ramnicu Sarat a fost Alexandru Visinescu, detinutii erau supusi unor conditii de existenta sau tratament de natura sa duca la distrugerea lor fizica, fara sa li se asigure un minim de medicamente si fara sa li se acorde ingrijiri sau asistenta medicala adecvate, potrivit Parchetului instantei supreme.
„Totodata, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer catre spitalele penitenciar, degradarea starii de sanatate a condamnatilor prin lipsa hranei, lipsa incalzirii, pedepsele aplicate discretionar si abuziv, conditiile de detentie inumane, relele tratamente, bataia si alte violente, ignorarea adreselor si sesizarilor formulate de catre detinuti erau tot atatea actiuni menite a duce la exterminarea fizica a persoanelor incarcerate”, au scris procurorii in actul de sesizare a instantei.
Principalele categorii de detinuti aflate in penitenciar, asa cum reiese chiar dintr-o nota a lui Visinescu adresata Consiliului Securitatii Statului din anul 1967, erau: fosti conducatori in guvernele burghezo-mosieresti si in conducerile PNT si PNL, fosti conducatori ai diverselor organizatii subversive, foste cadre de conducere dupa 23 August 1944, foste cadre MAI dupa 23 August 1944, fosti conducatori ai diverselor secte religioase si alte cazuri mai izolate.
„Conditiile de viata din Penitenciarul Ramnicu Sarat, asa cum reies din documente si au fost descrise si de fostii detinuti, au creat premisele aparitiei unor afectiuni deosebit de grave, soldate in cateva cazuri cu decesul, proband natura abuziva si tratamentul neglijent aplicat de comandantul inchisorii, lt. col. (r) Visinescu Alexandru”, au mai aratat procurorii in rechizitoriu.
Regimul impus de Visinescu in Penitenciarul Ramnicu Sarat nu asigura sub nicio forma conditiile minime de supravietuire pe termen lung, avand in vedere ca de cele mai multe ori sentintele se intindeau pe o perioada care depasea zece ani. „Decesul detinutilor survenea, astfel, in urma unui proces lent, dar eficace, prin care acestia erau torturati fizic si psihic”, au precizat procurorii.
Din documentele studiate de anchetatori pana in prezent, au fost identificati 138 de detinuti care au trecut prin Penitenciarul Ramnicu Sarat in timpul mandatului lui Visinescu. „De mentionat este si faptul ca regulamentele in materia conditiilor de detentie ce erau in vigoare in acea perioada alcatuiau doar premisele organizarii regimului de exterminare in penitenciare si colonii de munca, sau il imbracau intr-o forma oficiala, in timp ce masurile concrete luate pentru anihilarea detinutilor politici erau lasate in grija comandantilor de penitenciare si doar amendate prin ordine si recomandari neoficiale venite pe linie de partid”, potrivit rechizitoriului.
Procurorii au precizat ca organizarea si functionarea regimului de exterminare, neputand fi reglementate prin acte oficiale, depindeau de eficacitatea si inventivitatea comandantilor de penitenciare, dar si de obedienta acestora si fidelitatea aratata fata de partid.
„Repartizarea la conducerea penitenciarelor se facea si prin raportare la calitatea detinutilor politici si interesul Partidului pentru eliminarea lor rapida. Se remarca faptul ca in cadrul Penitenciarului Ramnicu Sarat erau incarcerate preponderent personalitati ale vietii politice, lideri ai partidelor istorice, fapt ce a determinat necesitatea numirii unui comandant de penitenciar experimentat in reeducare si de incredere. Asa se explica duritatea extrema a comandantului Alexandru Visinescu si rezultatele tulburatoare obtinute in procesul de exterminare pus la punct de acesta”, au mai scris procurorii in actul de sesizare a instantei.
Dosarul va fi judecat de magistrati Curtii de Apel Bucuresti.
Sursa: Mediafax