Filosoful antic grec Socrate (469-399 i.Hr.), care a platit cu viata pentru invatatura si activitatea sa neconformista, a fost achitat dupa 2500 de ani de la moarte, intr-un proces rejudecat, simbolic, in Grecia. De data aceasta, inculpatul, care din motive evidente nu a putut sa fie prezent la proces, a fost reprezentat de zece avocati si aparatori ai drepturilor omului, dupa cum a relatat sambata France24.
Procesul, desfasurat la fel ca in Antichitate la Atena /in 399 i.Hr./, nu a fost lipsit de celebra ironie socratica, dar verdictul a fost altul.
Filosoful a fost acuzat de nerecunoasterea zeilor si ca, prin invatatura sa, corupea mintile tinerilor. Socrate, care s-a aparat de unul singur, a sfidat curtea, dand dovada de o ironie caustica pe durata intregului proces, spunand atenienilor ca ar trebui rasplatit pentru ceea ce a facut in planul trezirii constiintelor. A fost gasit insa vinovat de conspiratie impotriva Atenei si condamnat la moarte sau exil permanent. A ales sa moara: a baut cucuta si a murit cateva minute mai tarziu.
Rejudecarea procesului a fost organizata de Fundatia Onassis. De aceasta data, Socrate a fost judecat de un complet compus din zece cunoscuti judecatori din Marea Britanie, Franta, SUA, Elvetia si Grecia, bucurandu-se de 866 de spectatori.
Parerile judecatorilor s-au impartit in mod egal: ceea ce, potrivit legilor din Atena antica, inseamna achitarea inculpatului. Printre spectatori, 584 au declarat ca filosoful a fost nevinovat si numai 282 l-au considerat culpabil. Astfel, Socrate a fost achitat.
Sursa: Agerpres