Barbatii care consuma zilnic mezeluri si carne procesata au sanse mai mici sa procreeze, potrivit unui studiu al cercetatorilor de la Universitatea Harvard. Conform studiului efectuat de catre cercetatorii de la Universitatea Harvard, barbatii care consuma chiar si o felie de sunca pe zi si-ar putea reduce drastic sansele de procreare, informeaza dailymail.co.uk.
Astfel, barbatii care consumau carne procesata zilnic aveau in proportie de 5,5% spermatozoizi „normali”, in comparatie cu 7,2% in cazul barbatilor care consumau mai rar acest tip de aliment, din cauza pesticidelor din carnea rosie, care interfereaza cu hormonii. Cei care vor sa isi sporeasca sansele de a avea un copil ar trebui sa inlocuiasca mezelurile si carnea procesata cu peste, mai ales cod si halibut. Pestele alb este bogat in zinc, care are efecte benefice asupra fertilitatii.
Studiul a urmarit obiceiurile alimentare in randul a 156 de barbati, care urmau tratament de fertilizare in vitro impreuna cu partenerele. Acestia au fost intrebati de cate ori consumau carne procesata, carne alba si rosie, peste alb, ton si somon. S-a descoperit astfel ca barbatii care consumau peste alb cel putin de trei ori pe saptamana aveau o calitate a spermei mai buna decat cei care consumau peste rar sau deloc.
„Relatia dintre alimentatie si fertilitatea masculina este interesanta, iar acum avem dovezi convingatoare ca barbatii care consuma mai multe fructe si legume proaspete au o calitate mai buna a spermei”, a precizat Allan Pacey, presedintele Societatii Britanice de Fertilitate.
Anul trecut, cercetatorii de la Universitatea Cambridge au estimat ca incidenta cancerului de colon, a bolilor cardiovasculare si a diabetului au scazut cu 10% in cazul pacientilor de sex masculin care au redus la jumatate consumul de mezeluri si carne procesata.
Sursa: Mediafax