Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a început urmărirea penală a procuroarei Maria Antoaneta Pițurcă de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Magistratul a cunoscut „celebritatea” după cea luat-o cu forța pe Sorina de la asistenta maternală de la domiciliul acesteia din Baia de Aramă.
Aceeași secție pentru magistrați a decis să o investigheze și pe o angajată a Direcției Protecției Copilului Mehedinți pentru fals. Bănuielile în privința ei sunt că ar fi falsificat declarația fostei asistente maternale care a avut fetița în grijă, declarație din care reieșea că nu vrea să o adopte pe micuța acum în vârstă de 8 ani.
Inspecția Judiciară a cerut ca procurorul Maria Antoaneta Pițurcă, de la Parchetul Curţii de Apel Craiova, să fie cercetat disciplinar, dar și suspendat din funcție până la încheierea anchetei. De altfel, magistratul a dat explicații, miercuri, în fața colegilor ei de la CSM. Înainte de audiere, a făcut un gest nepotrivit la adresa jurnaliştilor.
Miercuri, au continuat şi procesele deschise de procurorul general în cazul adopţiei fetiţei din Baia de Aramă.
Revizuirea este judecată de Curtea de Apel Craiova, aşa cum a stabilit instanţa supremă, urmând ca o decizie să fie luată joi.