Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a doi dintre şefii mari de la S.C. Termogaz Company S.A.
Este vorba despre Adrian Gardean, administrator de fapt al S.C. Termogaz Company S.A şi Miron-Dorel Gardean, la data faptei, acționar majoritar și administrator al S.C. Termogaz Company S.A, acuzaţi de săvârșirea infracţiunii de dare de mită,
Dosarul a fost disjuns dintr-un alt dosar celebru, „Gala Bute” în care s-a efectuat urmărire penală cu privire la infracțiunile corelative de luare de mită.
În rechizitoriul întocmit în prezentul dosar, procurorii au constatat că în cursul anului 2010, cei doi au promis și transmis foloase materiale ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului de la acea dată, Udrea Elena Gabriela, pentru a asigura finanţarea la timp a unor contracte de lucrări încheiate de S.C. Termogaz Company S.A. cu mai multe unităţi administrativ teritoriale în cadrul programului „Schi pentru România”.
Transmiterea foloaselor s-a realizat în mod indirect, prin intermediul lui Lungu Ştefan, consilierul personal al ministrului, în baza unei înțelegeri încheiate în cursul anului 2010 de către Gardean Adrian și Lungu Ștefan, la care a achiesat ulterior și Gardean Miron Dorel.
Ca urmare acestei înțelegeri, la datele de 24 august 2010 şi 20 decembrie 2010, cei doi inculpați au dispus transferul sumei de 695.367,06 lei, prin intermediul unor plăți, către o societate controlată de Lungu Ștefan, care a fost interpusă în raporturile dintre Termogaz Company şi furnizorii obişnuiţi ai acesteia.
Suma plătită cu titlul de foloase necuvenite reprezintă 10% din valoarea plăţilor efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului către unitățile administrativ teritoriale Cavnic şi Borsec, în contul lucrărilor realizate de S.C. Termogaz Company S.A.
Față de Lupulescu Miron s-a dispus clasarea pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită.
Dosarul a fost trimis spre judecare trimite Tribunalului Hunedoara.