Vezi VIDEO
Sarea face minuni in bucate, dar are si diferite proprietati care poate ajuta in tratarea anumitor afectiuni: de la boli reumatice pana la tratamentul bronsitelor astmatice, a alergiilor sau chiar a acneeii. O familie din Turda a transformat acest lucru intr-o adevarata afacere. Produsele lor au ajuns sa fie prezentate si la targurile traditionale, astfel incat lumea a inceput sa fie interesata de beneficiile produselor din sare.
In urma cu cinci ani au ramas fara serviciu. Pentru a-si castiga traiul de zi cu zi, cei doi membri ai unei familii din Turda au decis sa-si deschida pe cont propriu o afacere. Asa s-au apucat de comercializarea sarii sub diferite forme: de la sarea neiodata folosita in bucatarie, pana la pernele, lampile, candelele sau sapunurile de sare. Materia prima e adusa chiar de la Ocna Dej, iar familia Bogdanffy se ocupa de prelucrarea si ambalarea acesteia sub diferite forme pentru a putea fi scoasa ulterior la comercializare.
„De cinci ani am inceput, pentru ca am ramas fara serviciu si eu si sotul, si din ceva a trebuit sa traim. Ideea a fost a sotului si incet am dezvoltat afacerea. Materia prima e de la Ocna Dej. Pe langa munca multa pe care o depun cand vad ca oamenii sunt interesati, sunt foarte multumita”, a marturisit producatorul sarii, Cristina Bogdanffy.
Pentru a-si convinge clientii ca merita sa cumpere sarea, Cristina Bogdanffy a inceput sa se documenteze tot mai mult despre beneficiile acestui mineral. Acum producatorul stie sa le dea sfaturile necesare celor care sunt curiosi si vor sa afle cat mai multe despre beneficiile fiecarui produs pe care il comercializeaza. De exemplu, despre sapunul de sare Cristina Bogdanffy spune ca ajuta la tratarea acneii, dar chiar si in tratamentul psoriazisului.
„Pot aminti acneea. E recomandat pentru cei cu acnee, dermatite usoare, eczeme. Am avut clienti cu psoriazis care revin pentru sapunul de sare, au spus ca i-a ajutat. Stim ca psoriazisul e o boala cronica, dar avem clienti pe care ii ajuta”, a spus Cristina Bogdanffy.
Proprietatile sarii sunt diverse. Comercializata sub diferite forme, sarea le poate fi de folos celor care se plang de insomnii, dar si celor cu dureri reumatice sau astmaticilor.
„In primul rand, baia de sare are un efect asupra sistemului nervos, e un bun relaxant. Pentru circulatia periferica, pentru dureri reumatice, pentru post-operatorii, orice afectiune. Pernele de sare incalzite la sursa de caldura pentru bronsite, dureri reumatice, otite. Ionii de sare sunt ioni negativi si au rolul de a purifica aerul, astfel ne pasa ce aer respiram. Pentru cei astmatici, cei cu bronsita, omoara alergenii. Pentru insomnii, creste imunitatea”, a adaugat Cristina Bogdanffy.
Familia din Turda a avut ideea sa realizeze si un gratar din sare care poate fi folosit la grillurile de gradina sau pe ochiurile de aragaz in vederea prepararii gratarelor care nu necesita sa fie sarate si in plus au o savoare speciala. Chiar daca au multiple beneficii, aceste produse sunt mai des solicitate de straini care fac comenzi online pentru diferite „specialitati” de sare.
In ultima perioada insa au ajuns ca si romanii sa cunoasca aceste proprietati, asa ca aceasta afacere incepe sa prinda teren si in tara. Familia Bogdanffy are un magazin deschis in Turda, insa poate fi gasita si la targurile traditionale din tara, iar recent producatorul a ajuns si in Baia Mare.
Preturile sunt accesibile tuturor buzunarelor. O jumatate de kilogram de sare neiodata costa 2 lei, sapunurile mici din sare se gasesc la 3 lei, pernele de sare – 5 lei, iar preturile pot ajunge la 10 lei pentru o lampa de sare sau chiar la 60 de lei, acesta fiind pretul pentru o candela de sare cu figurine.
Sursa: Camelia Tocaci