Prof. dr. Șerban Bubenek face declarații îngrijorătoare! Medicul susține că au murit oameni infectați cu COVID în secțiile de ATI pentru că nu li s-a administrat tratamentul cu Remdesevir, medicament folosit și la noi în țară pentru pacienții în stare gravă.
“Din statistica noastră rezultă că în secțiile ATI există un număr mare de pacienți care s-au prăpădit sau s-au vindecat fără să primească nici un tratament antiviral, nici măcar cel care este obligatoriu prin ordinele de ministru. Vreau să știu dacă dl. dr. Marinescu știe cum se distribuie acele 30 de milioane de euro pe care Institutul Balș le-a primit pentru a achiziționa medicamente antivirale și a le distribui celorlalte spitale din România”, a deschis subiectul prof. dr. Șerban Bubenek.
Medicul Adrian Marinescu susține că nu cunoaște această situație și că de fiecare dată pacienții au fost tratați cu medicamente înlocuitoare.
“Știți că lucrurile s-au schimbat în aceste luni, nu doar în România, în toată lumea. S-a început cu terapia pentru HIV, care era antivirală, a fost hidroxiclorochina, pe care am folosit-o la toți pacienții, din punctul meu de vedere nu există dovezi că e oaia neagră. Remdesivirul l-am folosit ca pe pâinea caldă. În aceste zile l-am terminat și așteptăm să vină altul, am folosit tot ce am avut. Am mai avut Antidol, venit din Moldova, l-am folosit și pe acesta. Nu a fost aprobat în România, dar a fost o scurtă perioadă în care nu aveam altă variantă, iar asta a fost singura”, a explicat medicul infecționist, informează MedikaTV.
Lipsa tratamentului a fost reclamată inclusiv la “Balș”
„Dar dvs. aveți cunoștință de faptul că s-au prăpădit pacienți care nu au primit nici un fel de medicație antivirală și erau în terapie intensivă? Iar Institutul Balș avea obligația să trimită aceste medicamente și sume de bani pentru achiziționarea lor. În spitale din București în care nimeni nu știe în mod transparent cum se administrează Remdesivirul, câte flacoane au venit, câte s-au consumat, în care pacienții primesc într-o zi și a doua zi li se spune că s-a terminat. Asta nu e ieri când s-a terminat la dvs, este acum 10 zile la Spitalul Babeș și chiar la dvs. Noi avem date și reclamații de la pacienți care au primit o singură zi Remdesivir, după care li s-a spus că nu mai există, și unii dintre ei nu au mers prea bine. Pacienții au dreptul să fie tratați. Există pacienți care nu au fost tratați în terapie intensivă, pentru că n-au avut medicamente, deși Ministerul Sănătății a dat 30 de milioane de euro, pe care nu știm cum s-au cheltuit”, a spus Șerban Bubenek.