E anchetă la două școli din Buzău, unde directorii ar fi permis unui profesor aflat în registrul infractorilor sexuali să revină la catedră. Mai mult, acesta ar fi fost condamnat recent și pentru trafic de droguri. Conducerile celor două instituții de învățământ sunt cercetate de poliție pentru abuz în serviciu. Din 2019, legea obligă școlile să solicite tuturor profesorilor certificatul de integritate profesională.
La începerea anului școlar trecut, Liceul Alexandru Marghiloman și Școala gimnazială 7 din Buzău ar fi primit de la poliție informații cu privire la profesorul de Educație Plastică. Surse din anchetă susțin că în document scria clar că acesta figura în Registrul național al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale. Acum, când pe lista profesorilor care predau la cele două școli a apărut din nou numele profesorului condamnat, Poliția a deschis dosar penal. Școlile nu ar fi trebuit să îi permită acestuia să revină la catedră.
Cornelia Stroe, purtător de cuvânt IPJ Buzău: Din cercetările efectuate s-a stabilit că unitățile de învățământ nu au desfășurat corespunzător activitățile și verificările specifice impuse de lege privind Registrul national automatizat al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale cu privire la un bărbat de 40 de ani, din Buzău, cadru didactic în ambele școli.
Profesorul are o condamnare pentru proxenetism în Italia, în anul 2009, când a făcut și un an de închisoare. Infracțiune care se înscrie în sfera abuzurilor. Și Inspectoratul Școlar face propria anchetă. Trebuie să afle dacă școlile au ignorat informările primite cu privire la profesorul de Educație Plastică.
Daniela Palcău, inspector școlar general ISJ Buzău: Aseară am avut o întâlnire, conducerea Inspectoratului Școlar cu conducerile instituţiilor de învăţământ, prin care am stabilit că, până la analiza situaţiilor, să suspendăm activitatea domnului profesor și să analizăm situațiile.
Registrul național al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale a devenit operațional în urmă cu doi ani. Persoanele înregistrate nu pot desfășura activități care presupun contactul direct cu copiii, persoanele în vârstă sau vulnerabile. Legea obligă instituțiile de învățământ să solicite poliției certificat de integritate comportamentală pentru fiecare cadru didactic sau voluntar, dar și pentru toate persoanele care lucrează în orice fel cu copiii din școală sau grădiniță.
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: Înţeleg că, la nivelul unităţilor de învăţământ, ar fi existat informaţii cu privire la existenţa unor astfel de infracţiuni în trecutul persoanei în cauză. Asta urmează să cercetăm. (n.r., întrebare: Ar putea fi luate măsuri?) Cu siguranţă, iar aici discutăm pe două paliere: unul administrativ, cu măsuri care se pot lua la nivelul unităţii de învăţământ şi a inspectoratului şcolar, dar şi răspunderea penală dacă este cazul.
REGISTRUL NAŢIONAL AL PERSOANELOR CARE AU COMIS INFRACŢIUNI SEXUALE (sursa: legea 118/2019, art. 18): Instituțiile din sistemul de învățământ, sănătate sau protecție socială (…) au obligația de a solicită persoanelor cu care încheie raporturi de muncă, contracte de voluntariat sau alte asemenea raporturi, prezentarea certificatului de integritate comportamentală.