Un profesor de engleză de la Liceul Tehnologic Forestier Sighetu Marmaţiei şi-a dat demisia după ce pe Facebook a fost postat un video în care acesta strângea în braţe şi săruta o elevă de 15 ani. ISJ Maramureş şi şcoala au declanşat anchete în acest caz.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş, Adriana Meşter, a declarat că în acest caz va fi sesizată şi poliţia.
„ISJ Maramureş şi conducerea Liceului Tehnologic Forestier Sighetu Marmaţiei au declanşat anchete după ce a fost postat un filmuleţ video cu un profesor de engleză al Liceului şi o elevă de 15 ani aflată în clasa a IX-a. A avut loc o discuţie cu profesorul respectiv care a recunoscut fapta şi gravitatea ei şi şi-a dat miercuri demisia. Se vor lua şi alte măsuri în acest caz, inclusiv anunţarea poliţiei”, a spus Meşter.
Potrivit acesteia, eleva va beneficia de consiliere psihologică şi vor avea loc discuţii şi cu părinţii ei. De consiliere psihologică vor beneficia şi colegii fetei. Profesorul de engleză avea gradul didactic 2 şi o vechime în activitate de 10 ani.
Din imaginile postate pe Facebook se vede cum profesorul o strânge în braţe şi o sărută pe elevă, evenimentul având loc în sala de clasă.