Cu binecuvântarea și din încredințarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, joi, 13 februarie 2025, preacucernicul părinte Milan Bălan, consilier al sectorului teologic-educațional și Delegat Eparhial a săvârșit, împreună cu un sobor de preoți, slujba înmormântării domnului profesor Ilie Gherheș, care a trecut la Domnul la vârsta de 63 de ani.
„Părintele Milan Bălan a transmis familiei îndoliate mesajul de condoleanțe și de întărire sufletească din partea ierarhilor, preoților și teologilor care l-au cunoscut și prețuit, subliniind faptul că a avut relații deosebite cu episcopia și a participat, susținând o prelegere la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din anul 2019 la Muzeul de Artă Populară din Baia Mare la scena amenajată în aer liber, unde a vorbit la peste 1.200 de tineri.
Tot atunci, domnul Ilie Gherheș a fost distins de către Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin cu Ordinul „Crucea Iustinian Arhiepiscopul”, emisă de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului cu ocazia Anului Omagial al satului românesc.
Răspunsurile au fost oferite de membrii Corului „Sfântul Ioan Damaschin” al Domeniului de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul”. – arată Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Scurte date biografice:
Ilie Gherheș s-a născut la data de 1 ianuarie 1962 în localitatea Petrova din județul Maramureș.
A fost lector univ. dr. la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, Filiala Baia Mare și cercetător, șef de secție, la Muzeul de Etnografie și Artă Populară Maramureș, expert în bunuri cu semnificație etnografică. A urmat calea învățăturii la Facultatea de Istorie-Filosofie, Universitatea din București (1991), iar din anul 2002 este Doctor în științe istorice – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași. În anul 1996 a absolvit Școala Națională de Arhivistică din București.
A îndeplinit funcțiile de președinte al Comisiei de Heraldică, Sigilografie și Genealogie Maramureș, al Societății de Științe Istorice din România, Filiala Maramureș, al Asociației „Pro Unione” și al Asociației „Clio Centenar” Petrova.
Semnătura sa, în calitate de colaborator, a apărut în publicațiile „Familia română”, „Pro Unione”, „Informația zilei de Maramureș”, „Gazeta de Maramureș”, „eMaramureș”, „Graiul Maramureșului”. A fost redactor la publicația „Apșa”, gazeta regională social-politică din Transcarpatia (Ucraina).
Text: Adrian Dobreanu
Foto: Tudor Ciocotișan