Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, respectiv intervalul 10-23 octombrie. Specialiștii anunță o scădere a temperaturilor începând de mâine, urmând ca vremea să se încălzească săptămâna viitoare.
În perioada 11–15 octombrie avem parte de o răcire în nord-vest, centru, nord si la munte. În aceste regiuni valorile termice se vor situa sub cele normale pentru această perioadă din an. Cerul va fi temporar noros şi va ploua local în zonele de deal şi de munte, în centru, sud-vest şi nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 13 grade. Dimineaţa şi noaptea, pe alocuri se va forma ceaţă, cu o probabilitate mai ridicată în regiunile intracarpatice. Vremea va deveni caldă pe parcursul săptămânii viitoare, când media regională a temperaturilor maxime se va situa în jurul valorilor de 22…24 de grade, cu cele mai ridicate temperaturi în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală și sudul Moldovei.
În Crişana, în prima zi, vremea va fi relativ caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de 20 de grade, după care se va produce o scădere de temperatură. Astfel, în perioada 11 – 15 octombrie, media regională a valorilor diurne va fi de 17 – 18 grade. Vremea va deveni caldă în a doua jumătate a intervalului, când media regională a temperaturilor maxime se va situa la valori de 21- 23 de grade. Temperaturile minime vor avea mici variaţii în prima săptămână, respectiv valori cuprinse între 6 şi 9 grade, apoi media acestora va fi de 8 – 9 grade. Pe arii restrânse se vor semnala ploi slabe în perioada 11 – 15 octombrie. În restul intervalului, probabilitatea pentru ploi va fi redusă.
În Transilvania, în prima săptămână, valorile termice diurne vor fi apropiate de mediile multianuale, respectiv valori în medie de 16-18 grade, iar nopţile vor fi relativ calde pentru această
perioadă, cu o medie regională, în general, de peste 8-9 grade. Începând din 16 octombrie, vremea va intra într-un proces de încălzire şi va deveni caldă pentru această dată, cu o medie a temperaturilor maxime ce va ajunge la 20-22 de grade, iar minimele la 5-7 grade. Local şi temporar se vor semnala ploi slabe, în perioada 12 – 14 octombrie, iar în rest doar pe arii restrânse.
În Maramureş, în următoarele zile, valorile termice diurne vor fi apropiate de mediile multianuale, cu valori de 16 – 18 grade. Din 16 octombrie, vremea va intra într-un proces de încălzire şi va deveni caldă pentru această perioadă din an, cu o medie a temperaturilor maxime ce va ajunge la 20 – 21 de grade. Temperaturile minime vor avea mici variaţii în prima săptămână, la valori cuprinse între 4 şi 9 grade, apoi media se va situa în jurul a 7 grade. Începând cu 12 octombrie vor fi intervale în care, local şi temporar, se vor semnala ploi slabe.