Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 19 august – 16 septembrie. Potrivit ANM, vom avea parte în continuare de temperaturi mai ridicate decât cele normale pe tot parcursul perioadei menționate.
Săptămâna 19-26 august
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sudice. Cu excepția regiunilor vestice și nord-vestice, unde regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal, cantitățile de precipitații vor fi deficitare, mai ales în zonele montane.
Săptămâna 26 august – 2 septembrie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, local, în regiunile sudice, iar în rest vor fi în general deficitare.
Săptămâna 2 -9 septembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sudice. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va avea o tendință ușor deficitară în majoritatea regiunilor.
Săptămâna 9 -16 septembrie
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, dar cu posibilitatea unui ușor excedent, local, în regiunile sudice, sud-estice și la munte.